Mihaela Tatu (56 de ani) s-a retras de pe sticlă după o carieră îndelungată și ales să urmeze un alt drum. Fosta prezentatoare a celebrei emisiuni „De 3X femeie” difuzată la Acasă TV a renunțat la cariera din televiziune pentru a deveni speaker în arta livrării discursului.
Ce face Mihaela Tatu după 5 ani de la părăsirea platoului de televiziune
Mihaela Tatu se poate mândri cu o carieră de succes în radio și în televiziune, dar după 22 de ani a ales să renunțe și să urmeze un alt traseu. Ce-i drept, fosta prezentatoare TV nu s-a îndepărtat foarte mult de media și a rămas tot în zona de comunicare făcându-se un fel de profesoară.
La cinci ani de la retragerea de pe micile ecrane Mihaela Tatu a început să predea cursuri la DallesGO fiind trainer certificat în tehnică și arta livrării discursului. Fosta gazdă a emisiunii „De 3X femeie” predă aceste cursuri în marile orașe din România printre care se numără București, Oradea, Timişoara, Cluj, Braşov, Sibiu sau Iaşi.
„Cum m-am apucat de public speaking? Renunțând la televiziune și găsingu-mi vocația, pregătindu-mă, bineînțeles, de-a lungul timpului pentru această activitate pentru care ai nevoie nu numai de informație, ai nevoie de experiență, expertiză și vocație”, a spus fosta jurnalistă, relatează click.ro.
Mihaela Tatu despre actuala carieră: ”Exemplul personal este foarte important”
Cursurile pe care le predă Mihaela Tatu sunt gândite pentru o perioadă de 12 săptămâni și vedeta este de părere că fiecare participant va învăța la final să-și adapteze discursul astfel încât să atragă atenția publicului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
În plus, fosta realizatoare de radio și prezentatoare TV susține că puterea exemplului personal este foarte importantă atunci când vine vorba de aceste cursuri în domeniul comunicării. Și Mihaela Tatu chiar are o sumedie de exemple datorită carierei sale de 22 de ani în mass-media.
„Și iată-mă, sunt în acest domeniu unde consider că exemplul personal este foarte important”, a mai adăugat vedeta. Totodată, Mihaela Tatu a mai adăugat că ceea ce predă ea îi poate fi util oricărui om la un moment dat.
„Toți cei care nu au apucat să audă despre retorică și oratorie, niște materii care ar trebui să facă parte din învățământul nostru preșcolar, nu școlar. Cei care comunică de dimineața până seara, pentru că tot ce este în jurul nostru este o poveste cu introducere, cuprins și încheiere.
De la a mă duce la administrația financiară și a-mi plăti dările, până la poștă când trimit un pachet. Totul este comunicare. Mă fac sau nu mă fac înțeles? Toată lumea ar trebui să se bazeze pe miracolul pe care îl constituie comunicarea. Nu vorbire, ci comunicare. Să transmiți și să rămână”, a mai completat fost prezentatoare.