Cazul Mario Iorgulescu, telenovelă cu acte în regulă! A dispărut sau nu fiul președintelui LPF

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
10/01/2020, 09:09
Cazul Mario Iorgulescu, telenovelă cu acte în regulă! A dispărut sau nu fiul președintelui LPF GALERIE FOTO
Mario Iorgulescu a produs un accident în urma căruia un tânăr și-a pierdut viața. Sursa foto - facebook

Cazul Mario Iorgulescu a devenit telenovelă cu acte în regulă! Vă reamintim că fiul președintelui LPF a fost transportat pe cheltuiala părinților la o clinică de specialitate din Italia după ce a provocat un accident teribil în urma căruia un om şi-a pierdut viaţa.

Cazul Mario Iorgulescu, telenovelă cu acte în regulă!

Totuși, acesta pare că ar fi părăsit, discret, unitatea medicală în care se află. Cel puțin așa au dat de înțeles mai multe surse. În acest context, avocatul lui Mario Iorgulescu a nu a ezitat o clipă și a transmis un comunicat de presă.

Acesta susţine că Mario Iorgulescu se află, în continuare, internat în clinica italiană. Trebuie specificat că, până în acest moment, nu există nicio informare oficială din partea autorităților, conform căreia băiatul lui Gino Iorgulescu se face vinovat pentru accidentul provocat, în septembrie 2019.

A dispărut sau nu fiul președintelui LPF

„Mario Iorgulescu nu a fost, niciodată, internat în spitalul San Raffaele, unitatea medicală prezentată ca fiind a bogătaşilor, ci într-un spital de stat la secţia terapie intensivă.

În prezent, Mario Iorgulescu se află în continuare internat, urmând tratamentul specific leziunilor suferite, fiind sub supraveghere medicală continuă, recuperarea acestuia reprezentând scopul principal al familiei.

Organele de urmărire penală au fost şi sunt informate în legătură cu starea medicală a pacientului, în vederea realizării procedurilor judiciaare, în concordanţă cu circumstanţele specifice cauzei. 

Transferul domnului Mario Iorgulescu în Italia a reprezentat o operaţiune impusă de situaţia medicală critică a acestuia şi cu scopul salvării vieţii. Transferul nu a împietat şi nu împietează asupra desfăşurării ulterioare a procedurilor judiciare în mod corespunzător, având în vedere apartenenţa statului italian la UE.

Având în vedere că toate informaţiile false şi provocatoare au fost publicate în condiţiile existenţei unui dosar penal pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, subliniem că organele juridice au avut, în orice moment, toate detaliile în legătură cu locul în care se află domnul Iorgulescu Mario, aceeaşi fiind situaţia şi în prezent. 

În condiţiile dificile date, familia a manifestat deplina cooperare posibilă cu autorităţile statului român. Având în vedere caracterul nepublic al procedurilor judiciare, nu putem oferi alte detalii în legătura cu dosarul penal aflat în curs.

Totuși, insistăm asupra împrejurării că procedurile se derulează normal, fiind eminamente şi exclusiv rolul organelor judiciare şi al persoanelor direct implicate să facă aprecieri asupra acestora”, au transmis oameni din Poliție care se ocupă de cazul lui Mario Iorgulescu

Fiul preşedintelui LPF a fost implicat într-un accident mortal pe Şoseaua Chitilei. Acesta se afla la volanul unui Aston Martin pe care îl conducea cu viteză mare. Mario Iorgulescu a ucis în urma incidentului rutier un bărbat în vârstă de 24 de ani, care circula regulamentar. În urma analizelor a reieșit că fiul lui Gino Iorgulescu consumase alcool și cocaină

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×