Primăria Municipiului Bucureşti va aloca o sumă uriaşă pentru continuarea construirii Catedralei Mântuirii Neamului, care a costat până acum 105 milioane de euro. La această sumă se adaugă încă 10 milioane de lei care vor merge tot către uriaşa construcţie din centrul Bucureştiului, după ce s-a anunţat că PMB va face o nouă rectificare în acest sens.
O mulţime de bani au fost alocaţi Catedralei şi lucrărilor de construire a acesteia, iar PMB mai oferise deja în acest an peste 35.000.000 de lei. Pe lângă banii care vor merge la Catedrala Mântuirii Neamului, Primăria Municipiului Bucureşti a decis în urma şedinţei că vor fi tăiate peste 8,8 milioane de lei de la ordine publică şi siguranţă naţională, 2,1 milioane de lei de la Poliţia Locală, 6.6 milioane lei de la protecţie civilă şi protecţia contra incendilor.
Cât costă construirea Catedralei Mântuirii Neamului
Vor fi suplimentate cultura, recreerea şi religia cu 33,8 milioane de lei, achiziţia de imobile monumente istorice şi va primi 45 milioane de lei, capitolul locuinţe va fi suplimentat cu 22,4 milioane de lei. Se va mai reduce bugetul de la Centrul de Tineret cu suma de 3.9 milioane de lei, precum şi de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială vor pleca peste 19 milioane de lei.
Se preconizează că uriaşa construcţie va fi gata în 2024. A fost deja dezvăluit cum va arăta interiorul şi cum va fi pictat altarul. În cazul catedralei Mântuirii Neamului, au fost făcute donaţii, iar cea mai mare sursă de finanţare a venit de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, după cum se arată pe site-ul catedralaneamului.ro: „Privitor la sursele de finanțare de la bugetul de stat și bugetele administrațiilor publice locale. Modalitatea de solicitare, acordare, folosire și justificare a sprijinului financiar oferit de autoritățile administrației publice centrale și locale este reglementată de prevederile următoarelor acte normative:
– O.U.G. nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
– Legea nr. 376/2007 pentru modificarea alin. (2) al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului
– O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase
– H.G. nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România
– Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor religioase recunoscute din România
Aceste acte normative reglementează în detaliu întreaga procedură de întocmire a dosarului de solicitare, acordare, folosire și justificare a sprijinului financiar de către unitățile de cult beneficiare.”