Chiar dacă sănătatea i-a fost pusă la grea încercare, Cătălin Botezatu a rămas același optimist convins, iar zâmbetul nu i-a dispărut de pe buze. După cinci intervenții chirurgicale dificile, cunoscutul creator de modă și-a păstrat speranța vie și continuă să-și trăiască viața asemenea unui cal pur sânge, care nu aleargă cu gândul să câștige cursa, ci pentru a-și întreține forma.
Coronavirusul l-a speriat pe Cătălin Botezatu. Din cauza problemelor de sănătate, designerul se află în grupul de risc
În plină epidemie de coronavirus, gândul îi zboară inevitabil la toți cei dragi, pe care își dorește să-i știe bine și sănătoși în fiecare clipă. Asta pentru că în astfel de momente „banii se devalorizează, un milion de euro pot deveni un euro peste noapte, dar îţi rămân apropiaţii şi sănătatea”.
Recunoaște că numărul tot mai mare al persoanelor afectate de cumplita boală îl sperie, mai ales că se află în categoria cea mai expusă riscului de contaminare, pe fondul afecțiunilor cardiace, dar și a operațiilor suferite cu doar șase luni în urmă.
„Da, mă sperie, pentru că este un virus, un duşman invizibil, nu ştii unde este şi nici cum te poţi lupta cu el. Mă sperie pentru că mor foarte mulţi oameni şi nu e drept. Mă sperie pentru că sunt în grupul de risc şi am probleme de sănătate, cu inima, iar de la operaţie au trecut doar şase luni.
Dar îmi pun încrederea în Cel de Sus. Bineînţeles că mă gândesc la părinţii mei, la apropiaţi. Îmi este frică atunci când văd cât de neajutoraţi sunt oamenii, încerc şi eu să ajut cât pot.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Voi continua să fac asta pentru că oamenii au nevoie. E o încercare, o perioadă foarte grea pentru noi toţi şi cred că fiecare dintre noi are frici în aceste clipe”, a dezvăluit Cătălin Botezatu într-un interviu acordat pentru okmagazine.ro.
Ce măsuri de siguranță și-a luat designerul în această perioadă
Cu filmările emisiunii Bravo, ai Stil întrerupte până când pericolul va fi depășit, creatorul de modă își petrece mai tot timpul în izolare la domiciliu. Chiar dacă pierderile pe partea de business sunt enorme de când magazinele și atelierul s-au închis, iar fabrica funcționează la doar un sfert din capacitate, Bote încearcă să nu se lase cuprins de toate aceste energii negative.
„M-am izolat. Merg o dată la câteva zile la bancă şi foarte rar la cumpărături de strictă necesitate. Toate proiectele s-au amânat. Am închis atelierul, fabrica de la Târgu Mureş merge la un sfert din capacitate, pentru că nu vreau ca oamenii să se îmbolnăvească.
Toate proiectele s-au amânat, anulat sau au îngheţat. Mă uit la televizor, la filme, citesc, dar nu cât aş dori, pentru că îmi obosesc ochii foarte tare, ascult muzică, privesc pe fereastră şi încerc să-mi încarc bateriiile. Fac ordine, spăl vase, fac lucruri pe care nu le-am făcut până acum”, a mai spus Cătălin Botezatu pentru sursa citată.