Cătălin Botezatu începe anul 2020 cu o nouă intervenție chirurgicală. Designerul vestimentar va fi supus unei operații dificile întrucât tehnica nu prea e folosită în țară și nici în străinătate.
Cătălin Botezatu va fi supus unei noi intervenții chirurgicale
Bote a spus că are încredere în medici și nu se teme pentru viața lui. De altfel, se poate spune deja că creatorul de modă este călit la câte cumpene medicale a avut până acum.
„Urmează o altă operaţie ca să curăţăm acolo bine, după care o operaţie high tech. E destul de dificilă pentru că nu este extrem de uzitată, nici în lume, nici în România”, a declarat juratul de la Bravo, ai stil Celebrities pentru Antena Stars.
„M-am dus la cel mai bun medic care operează”
„M-am dus la turcaleţii mei şi m-am dus la cel mai bun medic care operează. Operaţie extrem de grea, dureroasă, pentru că eu având probleme cu inima, anestezia nu avea cum să mi-o facă decât patru ore”, a mai spus designerul.
„Operaţia a durat şase ore şi trei minute. Mi-au făcut operaţia aproape pe viu. Am simţit nişte dureri groaznice”, a mai zis Bote.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Cătălin Botezatu va reveni în curând pe micile ecrane, în noul sezon al emisiunii Bravo, ai stil, care va debuta la Kanal D, de data aceasta având drept concurente vedete feminine.
Printre celebritățile pe care Botezatu le va juriza se numără Andreea Tonciu, Gina Chirilă, Calina Dumitrescu, Bianca Rus, Theo Rose și Raluca Tănase de la Bambi.