De duminică, au fost adoptate noile măsuri privind pensiile publice ale românilor. Publicate deja în Monitorul Oficial, regulile care s-au modificat acum se vor adopta începând cu data de 17 noiembrie, iar oamenii care vor beneficia după aceste schimbări sunt cei încadraţi în categoria persoanelor ce au lucrat în condiţii grele sau deosebite de muncă.
Care sunt oamenii ce se pot pensiona mai devreme
Mai exact, persoanele pentru care s-a schimbat vârsta de pensionare sunt cei care au lucrat de-a lungul timpului în condiţii de muncă grele, precum şi cei care au depăşit stagiul de cotizare prevăzut de lege. Astfel, conform Legii privind sistemul unitar de pensii publice, bărbaţii se pot pensiona de la vârsta de 65 de ani, iar femeile de la 63.
În cazul primei categorii, pentru încadrarea locului de muncă în cel de condiţii speciale este nevoie de avize speciale şi în cazul în care acestea se obţin, atunci vârsta de pensionare standard pentru aceştia va scădea cu câte patru luni pentru fiecare an lucrat şi vârsta de pensionare standard s-ar reduce cu până la maximum 10 ani. Aceasta fiind limita pentru 30 de ani lucraţi în condiţii deosebite.
Minerii de suprafaţă, în lista persoanelor care lucrează în condiţii speciale
În a doua categorie sunt incluși angajații din unitățile miniere, iar aici vine precizarea că personalul care se încadrează în caz trebuie să își fi desfășurat activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul petrecut la serviciu în fiecare lună; angajaţii care efectuează activităţi de cercetare explorare şi exploatare a materiilor prime, expuşi la radiaţii; personalul navigant din aviaţia civilă, precum şi persoanele care desfăşoară o activitate artistică precum balerin, dansator, acorbat sau solist vocal de operă. Şi minerii de suprafaţă sau artificierii sunt incluşi în categoria persoanelor care lucrează în condiţii speciale dacă utilizează în munca lor materii explozive, pulbere sau muniţii.
Pentru această categorie de persoane, vârsta standard de pensionare se reduce cu şase luni pe anul lucrat în condiţiile speciale mai sus descrise, iar reducerea maximă a vârstei de pensionare este de până la 12 ani.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
De menţionat este că reglementările existente acum vor mai fi în vigoare până în 2021, atunci când va intra în vigoare Legea nr. 127 pe 2019, mai exact, Noua Lege a Pensiilor.