La ce vârstă se vor pensiona femeile în 2019
Conform modificărilor aduse Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, cetățenii care au absolvit învățământul primar și care se află în evidența Agenșiei Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), plus alte categorii de persoane vor putea accesa programele de formare prin ucenicie, nivel 1 de cunoștințe generale și aptitudini de bază.
Vârsta de pensionare se modifică la cerere
Guvernul României modifică vârsta standard de pensionare, doar la cererea femeilor, până la maxim 65 de ani. Astfel printr-o ordonanță de urgență ce urmează a fi publcată în Monitorul Oficial. Se va modifica:
- La data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II.”
- După alineatul (2) al articolului 56 se introduce un alineat nou, alin. (3), cu următorul cuprins: ”(3) Angajatorul nu poate îngrădi sau limita dreptul salariatei de a continua activitatea în condițiile prevăzute la lit. c), teza întâi.”
Vârsta standard de pensionare, cf Anexei Nr 5 din Legea 263/2010, este acum de 61 de ani și 11 luni, astfel că din 1 Decembrie 2018, încetarea de drept a raporturilor de muncă nu mai poate fi realizată dacă angajata solicită continuarea activității profesionale, se arată pe site-ul pensiata.ro.