Termenul final pentru terminarea construcțiilor magistralei Drumul Taberei-Eroilor este anul viitor, poate. Site-ul PeUndeMerg.ro arată că în unele zone nu au fost instalate nici măcar șinele. Scările rulante și finisajele nu sunt gata. De asemenea, nici aparatura electrică și spațiile tehnice nu sunt pregătite. “S-a ocolit un canal de ventilaţie sunt şi spaţii tehnice, nu doar publice într-o staţie de metrou. A trebuit de găsit o soluţie de mascare a acestui canal de ventilaţie”, a specificat Ana Berceanu, arhitect.
“Când se va inaugura linia? Dificil de spus deoarece, în continuare, licitaţia sistemului de siguranţă şi automatizare a circulaţiei nu are un deznodământ. Oficialii Metrorex se pare că doresc să semneze, acum în septembrie, contractul pentru acest sistem cu firma desemnată câştigătoare, chiar dacă bătălia în instanţă nu s-a terminat, compania contestatoare putând face recurs“, potrivit Asociației Pro Infostructură.
Stația de metrou Academia Militară din Drumul Taberei
Toți se întreabă când va fi gata stația de metrou Academia Militară. Se pare că porțile îi sunt deschise în luna martie a anului viitor. Construcția ei a început încă din anul 2011 și ar fi avut ca termen final 2014, însă nu a fost să fie. Românii încă speră ca măcar în 2019 să se poată folosi de aceasta. Proiectul Magistralei 5 s-a ridicat la suma de peste 3 miliarde de lei.
https://www.youtube.com/watch?v=L3veOW4eZmQ
„Eu vă dau un singur termen. 9 luni de la zile când instanța de judecată va da sentința definitivă și va rămâne așa cum s-a dat pentru prima contestație. 9 luni de zile este termenul de finalizare pentru sistemul de automatizări, după care urmează procedura de recepție, până la punerea în funcțiune, hai să zicem 10 luni de zile”, a declarat Dumitru Șodolescu, director general Metrorex.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Din momentul în care contractul este parafat, trebuie să așteptăm CEL PUȚIN 9 luni de zile operaționalizarea sistemului de management al traficului, fără de care trenurile de metrou nu pot circula având călători la bord. Testele (fără pasageri) sunt programate a începe în ianuarie.
Realist vorbind, estimarea noastră, în acest moment, este că deschiderea va fi undeva în toamna lui 2019, dacă se va semna în următoarele 30-60 de zile contractul amintit mai sus și dacă se vor accelera lucrările în stațiile întârziate”, a fost mesajul dintrecut al Asociației Pro Infrastructură.