Conform calendarului ortodox, luni, în data de 23 septembrie, Biserica sărbătorește zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul. Scrierile spun că Sfântul Ioan a venit pe lume cu șase luni înainte de nașterea lui Isus Hristos.
Calendar ortodox, 23 septembrie 2019. Ziua în care a fost zămislit Sfântul Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezătorul are închinate șase sărbători. Zămislirea Sfântului Ioan este una dintre acestea. Sfântul Arhanghel Gavril a venit la Zaharia în timp ce acesta slujea în templu și i-a spus că soția sa, Elisabeta, care avea o vârstă destul de înaintată, va naște un copil. Sfântul Arhanghel Gavril i-a mai spus că fiul va purta numele de Ioan. Zaharia s-a îndoit de vorbele pe care le-a auzit și a rămas mut până în momentul în care fiul său a fost botezat cu numele propus de Arhanghelul Gavril.
Dumnezeu a vestit prin intermediul îngerilor Lui mai multe nașteri. Pe lângă vestea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Dumnezeu a mai vestit nașterea lui Isaac și nașterea lui Samson. Isaac a fost fiul unei femei în vârstă pe nume Sara, în timp ce Samson a fost fiul unei femei sterpe care purta numele Manoe.
Cum au venit pe lume copiii din părinți bătrâni și sterpi
„Dacă dorim să știm cum se pot naște copii din părinți sterpi și vârstnici, să nu mergem să-i întrebăm pe oameni, căci nu vor avea ce să ne spună. Faptele despre care se întreabă sunt mai presus de știința naturală. Mai curând să mergem să privim la puterea lui Dumnezeu care le-a făcut pe toate din nimic, care nu a avut nevoie de părinți tineri sau vârstnici ca să-l facă pe Adam. Decât să fim curioși, mai bine dăm slavă lui Dumnezeu care ne-a descoperit puterea Sa nouă păcătoșilor”, a spus Sfântul Nicolae Velimirovici.
Biserica Ortodoxă i-a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători. Acestea sunt următoarele: zămislirea Sfântului Ioan (23 septembrie), nașterea Sfântului Ioan (24 iunie), soborul sau Boboteaza (7 ianuarie), tăierea capului Sfântului Ioan (29 august), prima și a doua aflare a capului (24 februarie) și a treia aflare a capului Sfântului Ioan (25 mai).
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Tot astăzi Biserica Ortodoxă îi mai pomenește pe Sfinții Mucenici Andrei, Ioan, Petru și Antonie, Sfânta Muceniță Raida, fecioara, Sfintele Cuvioase femei Xantipa și Polixenia, Sfântul Mucenic Nicolae Pantopolitul și Sfântul Mucenic Ioan din Conita.