Calendar ortodox 3 martie. Creștinii ortodocși îi pomenesc în această zi pe Sfinții Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc, care au fost martirizaţi în oraşul Pontine Amasea (Asia Mică) în anul 308. Tot în această zi mai sunt pomeniți Sfinţii Zenon şi Zoil, care în pace s-au săvârşit, Sfântului sfinţitul mucenic Teodoret, care a fost preot în Antiohia și preacuvioasa Piamun fecioara, care în pace s-a săvârşit.
Calendar ortodox 3 martie. Sunt pomeniți Sfinții Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc
Calendar ortodox 3 martie. Eutropiu şi Cleonic, frați de sânge, erau buni camarazi cu Vasilisc, nepotul Marelui Mucenic Teodor Tiron. După moartea martirică a Sfântului Teodor, aceștia au ajuns în închisoare, unde au întors mulți prizonieri la credința creștină. Asclepiodot, conducătorul orașului Amaseea, a cerut ca Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc să fie aduși în fața lui, unde ei și-au mărturisit credința și au fost bătuți până li s-a învinețit tot corpul.
În timpul suferințelor, Sfântul Europiu s-a rugat: „Ajută-ne, Doamne să putem îndura aceste răni pentru cununa muceniciei, aşa cum L-ai ajutat pe slujitorul Tău, Teodor.” Însuși Domnul li s-a arătat mucenicilor, alături de îngeri și de Sfântul Teodor Tiron, spunându-le: „Priviţi, a venit Mântuitorul să vă ajute, ca să aveţi viaţă veşnică.” Soldații și ceilalți martori care L-au văzut pe Mântuitorul l-au sfătuit pe Asclepiodot să oprească torturile. Mucenicii au fost duși în închisoare, iar pe Sfântul Eutropiu l-a invitat la cină și i-a propus să se închine la idoli, dar să rămână creștin în suflet, lucru pe care l-a refuzat.
Sfinţii Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc și-au mărturisit credința cu tărie
Potrivit sinaxarului calendarului ortodox, în ziua următoare, „mucenicii au fost duşi la un templu păgân şi puşi să se închine idolilor. Eutropiu s-a rugat lui Dumnezeu: ‘Doamne, fii cu noi şi alungă mânia păgânilor. Primeşte în acest loc sacrificiul nesângeros al creştinilor, în numele Tău, adevăratul Dumnezeu.’ Nu bine a terminat rugăciunea şi s-a pornit un cutremur care a năruit pereţii templului şi statuia zeiţei Artemis a fost făcută bucăţi. Toţi au fugit din templu de frică să nu fie prinşi sub dărâmături.
În rumoarea cutremurului s-a auzit o voce de sus: ‘Rugăciunea ta a fost ascultată şi în acest loc se va înălţa un lăcaş de rugăciune al creştinilor.’ După cutremur, ighemonul Asclepiodot şi-a revenit greu din şoc şi a dat ordin să se bată stâlpi în pământ, mucenicii să fie legaţi şi să li se toarne pe corp smoală fierbinte. Sfinţii au început să se roage lui Dumnezeu şi Eutropiu striga către păgâni: ‘Fie ca Domnul să întoarcă faptele voastre împotriva voastră!'”
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Cum au sfârșit Sfinții Eutropiu, Cleonic și Vasilisc
„Smoala a început să curgă pe lângă corpul sfinţilor ca apa, arzând corpurile torţionarilor. Martorii văzând acestea, au fugit îngroziţi dar ighemonul în răutatea sa a poruncit să rănească corpurile sfinţilor cu gheare de fier şi să presare rănile cu un amestec de muştar, sare şi oţet, chinuri pe care sfinţii le-au îndurat cu deosebită tărie”, mai scrie în sinaxarul calendarului ortodox.
Sfinții s-au rugat în noaptea de dinaintea execuției, iar Domnul li s-a arătat din nou. Pe 3 martie, Sfinții Eutropiu şi Cleonic au fost crucificaţi, Vasilisc a fost lăsat în închisoare. Cel din urmă a fost executat în 22 mai în oraşul Komana. I s-a tăiat capul şi i-au aruncat corpul în râu, dar creștinii i-au găsit moaștele și l-au îngropat într-un câmp arat. Mai târziu, în orașul Komana s-a contruit o biserică ce poartă hramul Sfântului Vasilisc.