Calendar ortodox 28 martie: Părintele Ilarion cel nou

Ana Chivu   
în Stiri de ultima ora
27/03/2019, 18:04
Calendar ortodox 28 martie: Părintele Ilarion cel nou GALERIE FOTO
Calendar ortodox 28 martie. Azi se prăzniește părintele Ilarie

Azi, conform calendarului creștin ortodox, se prăznuiește părintele preacuvios Ilarion, preacuviosul părinte Ștefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni, care s-a săvârșit în surghiun și pomenirea sfântului Irodion, unul dintre ei șaptezeci de ucenici. Iată canonul dee azi pentru părinte. „Vitejilor nevoitori, ca unii ce sunteţi împreună cu Dumnezeu şi de-a pururea vă luminaţi cu dumnezeieştile raze, luminaţi sufletul meu, celui ce cânt cu umilinţa inimii chinuirea voastră cea purtătoare de lumină şi cinstită, fericiţilor.”

Calendar ortodox 28 martie; preacuviosul părinte Ilarion cel nou

Sfântul Ilarion cel Nou, egumen al Mănăstirii Palechitului și-a pus viața în mâinile Domnului și a crezut în cuvântul divin și în credință până la finalul vieții. Se spune că prin rugăciune acesta a adus ploaia pe timpul secetei și că a dispărțit apele din râu ca Elisei. Părintele sfânt Ilarion a primit de la Domnul darurile de a face minuni și de a înaintevedea.

Acesta a pătimit în Joia cea Mare și Sfântă în anul 754, în momentul în care Lakhanodrakon, comandantul de armată, a atacat mănăstirea Palechitului. La momentul acela, au fost arestați 42 de călugări și au fost puși în lanțuri, trimiși la Edessa pentru ucidere. Cei care au rămas au fost mutilați, arși și mânjiți cu smoală pe față, iar altora li s-a tăiat nasul.

Calendar ortodox 28 marti: părintele Ilarion cel Nou
Calendar ortodox 28 marti: părintele Ilarion cel Nou

Canonul lui Ilarion cel Nou

„Aprinzându-vă de focul Stăpânirii Celei Dumnezeieşti a Treimii, aţi stins focul necredinţei cu curgerile sângiurilor voastre, înţelepţilor. Pentru aceea, cu ploile cele curate ale tămăduirilor, spălaţi spurcăciunea patimilor noastre.

Lăudând, mucenicilor, viaţa cea fără întristare, slava cea cerească, desfătarea raiului, lumina cea înţelegătoare, bucuria cea veselitoare, aţi răbdat întreitele valuri ale chinurilor cu cuget vitejesc. Cetele cele cereşti s-au uimit de răbdarea voastră, înţelepţilor mucenici; căci cu bucurie aţi răbdat cu cuget vitejesc chinurile trupului şi chinurile cele de multe feluri, sfărâmând răutatea vrăjmaşului.”

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×