Calendar ortodox, 15 martie: îl sărbătorim pe Sfântul Mucenic Agapie

Alexandra Chivu   
în Stiri de ultima ora
14/03/2019, 19:34
Calendar ortodox, 15 martie: îl sărbătorim pe Sfântul Mucenic Agapie GALERIE FOTO
Calendar ortodox, 15 martie: Sfântul Mucenic Agapie

Potrivit calendarului ortodox, în data de 15 a lunii martie îi pomenim pe Sfântul Mucenic Agapie și pe cei șapte mucenici împreună cu dânsul: Plisiu, Romil, Timolau, doi Alexandru și doi Dionisie. Aceștia au trăit pe vremea împăratului Dioclețian(244-311). Agapie era din cetatea Gazei, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripolea Feniciei, Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Pliusiu și cei doi Alexandru erau din Egipt.

Calendar ortodox. În data de 15 martie îl pomenim pe Sfântul Mucenic Agapie

Toți și-au legat sufletele cu dragostea lui Hristos, și-au pus mâinile în cătușe și au venit astfel înaintea guvernatorului Urban, la Cezareea, căruia i-au mărturisit cu mândrie că sunt creștini. Acesta, neputând să îi înduplece să se lepede de credință nici cu făgăduieli, nici cu amenințări, a poruncit să li se taie capetele cu sabie.

Tot în ziua de 15 a acestei luni îl pomenim și pe Sfântul Apostol Aristobul, episcopul Britaniei, fratele Barnaba. Unul dintre cei șaptezeci de mucenici, a urmat pe sfântul apostol Pavel, propovăduind Evanghelia în toată lumea și slujind marelui apostol, de către care a și fost hironit episcop în țara britanilor, unde trăiau oameni sălbatici și cruzi.

Calendar ortodox, 15 martie: Sfântul Mucenic Agapie
15 martie-Sfântul Mucenic Agapie și pe cei șapte mucenici împreună cu dânsul: Plisiu, Romil, Timolau, doi Alexandru și doi Dionisie

În această dată îl pomenim și pe Sfântul Apostol Aristobul, episcopul Britaniei

Și, cu toate că aceștia de multe ori l-au bătut pe sfântul episcop, uneori chiar l-au și târât prin piețe, el a izbucnit să aducă pe mulți dintre ei la Hristos. Iar, după ce a întemeiat multe biserici în care a așezat preoți și diaconi, s-a săvârșit din viață. De asemenea, astăzi îl pomenim și pe Sfântul Mucenic Nicadru, cel din Egipt.  „Odată, văzând rămăşitele unor mucenici aruncate astfel şi fără nici o grijă, venind în timpul nopţii şi adunându-le le-a aşezat plin de cuvioşie şi de cuviinţă într-un loc oarecare.

Dar fiind văzut de unul dintre slujitorii idolilor, a fost pârât mai-marelui acelui loc. Fiind prins şi propovăduind cu îndrăznire pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost jupuit de piele, primind cununa muceniciei”,  se arată în calendar-ortodox.ro. 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×