Ucraina a acuzat Rusia că a încălcat legile maritime după ce autoritățile militare rusești au încercat să oprească două nave de luptă și un remorcher sub pavilion ucrainean, care au ajuns să riposteze cu un atac în adevăratul sens al cuvântului. Rusia mai este acuzată de Ucraina că și-a dirijat navele sale de pază a coastei Crimeei, teritoriu rusesc din 2014, pentru a obliga navele ucrainene să iasă din largul peninsulei care a tensionat atât de mult relațiile dintre cel două state începând de la evenimentele de cum 4 ani. „Navele Ucrainei au intrat ilegal într-o zonă închisă temporar din apele teritoriale ale Rusiei”, au transmis reprezentanții Serviciilor Secrete Ruse, citate de mirror.co.uk.
Rusia a deschis focul asupra a două nave de luptă ucrainene în Marea Neagră!
Un adevărat război a început pe Marea Neagră între Rusia și Ucraina! Din nefericire, un membru al ehcipajului de pe o navă a Ucrainei a fost grav rănit în incident, iar cele trei nave ale Ucrainei au fost capturate de ruși, după ce pătrunseseră în apele rusești din Marea Azov. Tensiunile dintre cele două state au crescut enorm în ultimele luni și au explodat în acest conflict. În prezent, nu se cunoaște sigur cine a deschis focul. Ceea ce se știe, însă, este că, în urmă cu puțin timp, armata rusă a deshis focul asupra unei mașini blindate a Ucrainei, drept urmare, un MBAK a fost doborât. Rusia pare că a început agresiunile după ce o navă militară din Ucraina și-a încheiat misiunea în apropierea coastelor Crimeei și s-a întors la baza din Odesa.
Se pare că atât Rusia, cât și Ucraina au încălcat legile maritime internaționale, acuzându-se reciproc de acest lucru. Gărzile de frontieră ruse au vrut să oprească cele două nave de luptă ucrainene să navigheze în jurul peninsulei Crimeea. Vasele incriminate se îndreptau spre un port ucrainean, potrivit agenției de presă Reuters.
Acest incident probează tensiunea extremă dintre Moscova și Kiev cu privire la Marea Azov, zonă maritimă pe care ambele state o pot folosi. Marina ucraineană a spus că a trimis două nave de luptă mici și un remorcher din portul Odesa spre Mariupol. Această acțiune presupunea ca navele să treacă din Marea Neagră în Marea Azov prin strâmtoarea Kerci.
Numai că drumul le-a fost oprit, gărzile navale de coastă rusești au intervenit și au încercat să oprească trecerea ucrinenilor, provocându-le pagube minore. Rușii se apără spunând că navele ucrainene executau manevre periculoase în mod vădit provocator pentru a crește tensiunile dintre cele două state.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere