Bărbat internat la Timișoara cu suspiciune de coronavirus. Pacientul s-a întors din Italia și are o „ușoară tuse”. Rezultatele testului sunt negative / UPDATE

Cristiana Astefanoaiei    Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
29/02/2020, 12:22
Bărbat internat la Timișoara cu suspiciune de coronavirus. Pacientul s-a întors din Italia și are o „ușoară tuse”. Rezultatele testului sunt negative / UPDATE GALERIE FOTO
Bărbatul a fost internat de urgență spitalul de boli infecțioase. Sursa foto - Dimitris Tosidis/Xinhua via ZUMA Wire)

A devenit oficial! Încă un bărbat a fost internat la Timișoara cu suspiciune de coronavirus. Recent întors din Italia, zona Lombardia, regiune puternic afectată de noul virus, acesta a ajuns pe mâinile doctorilor din România.

UPDATE, ora 17.16: Șoferul de TIR nu are coronavirus, rezultatele la test fiind negative. Tot rezultat negativ s-a înregistrat și în cazul altor șase persoane testate la Timișoara.


Bărbat internat la Timișoara cu suspiciune de coronavirus

Bărbatul a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din oraș. Interesant este că acuză acelaşi simptome ca femeia depistată pozitiv cu coronavirus, în urmă cu numai 24 de ore.

Medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, a declarat că pacientul se află internat la spital şi deja i s-au recoltat probe în vederea efectuării analizelor.

Pacientul s-a întors din Italia și are o „ușoară tuse”

”Avem chiar acum un pacient care a fost în Lombardia, are o uşoară tuse, exact ca această femeie (cea depistata pozitiv cu coronavirus – n.r.) şi i s-au recoltat şi lui probe, urmând ca în cursul zilei de astăzi să aflăm dacă este pozitiv sau negativ.

Dacă este negativ, va fi trimis la domiciliu pentru izolare. Dacă este pozitiv va fi trecut şi el în această clădire”, a declarat medicul Virgil Musta.

De remarcat că bărbatul s-a prezentat singur la medic. A luat această decizie după ce a început să tuşească.

”Este un bărbat care lucrează pe tir, care ieri s-a întors din Italia făcând diferite curse şi în zona Lombardia.

S-a prezentat la Spitalul Judeţean din proprie iniţiativă, pentru această tuse uşoară, unde i s-a efectuat o radiografie pulmonară care este cu un interstiţiu uşor accentuat, el probabil fiind şi fumator cronic, nu ştiu, şi a fost imediat trimis în clinica noastră pentru investigaţii.

Este izolat în cealaltă clădire pentru că am stabilit în felul următor. Pacienţii care vin cu suspiciuni vor fi izolaţi acolo. Dacă sunt pozitivi, vor trece în această clădire, dacă nu, vor fi trimişi la domiciliu”, a mai spus Musta.

Vă reamintim că în umă cu doar 24 de ore, la Timişoara, a fost confirmat primul caz de coronavirus la o femeie de 38 de ani. Aceasta vizitase și ea Italia şi era revenită recent din această ţară.

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles