Epidemia de coronavirus face ravagii în Italia, acolo unde Departamentul pentru Protecția Civilă au anunțat că duminică au murit nu mai puțin de 133 de personae în ultimele 24 de ore, de când autoritățile de la Roma au decis să bage în carantină tot nordul țării. Astfel, numărul total al persoanelor care și-au pierdut viața după ce s-au infectat cu coronavirus a ajuns la 366, arată datele oficiale.
Bilanțul victimelor și infecțiilor a crescut în ultimele 24 de ore
Mai exact, în ultimele 24 de ore numărul italienilor infectați cu coronavirus a crescut cu 25%, de la 5.883 la 7.375 de pacienți.
Noul bilanț vine în contextul în care peste 16 milioane de oameni, aflați în nordul Italiei, au intrat în carantină, după ce Guvernul a emis un decret prin care a închis regiunea Lombardia, dar și alte 14 provincii din nord.
În fața acestui decret, zeci de mii de oameni și-au părăsit locuințele și au călătorit către zone din sudul țării pentru a scăpa de carantina forțată. Potrivit decretului, oamenii au nevoie de un permis special pentru a călători.
De altfel, în ciuda decretului emis de guvernul italian, trenurile între Roma şi Milano continuă să circule deocamdată, iar transportul aerian între cele două oraşe continuă să se desfăşoare. De altfel, în gara Termini din Roma sosesc în continuare trenuri de la Milano, iar călătorii care au sosit din capitala Lombardiei nu au fost supuși niciunul fel de control.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Măsuri înăsprite la graniță pentru românii care vin din Italia
Secretarul de stat al MAI, Raed Arafat, a explicat faptul că românii care vin din Italia nu pot fi opriți să nu intre în țară:
aed Arafat a explicat la Antena 3 că românii din Italia nu pot fi opriți. El a precizat și că vor avea loc noi măsuri de securitate:
„Nu ai cum să-i oprești pe cei din Italia să plece spre România. Să nu se înțeleagă că ne dezicem de românii din diaspora, dar dacă sunt oameni infectați și asimptomatici, vin în țară și se autoizolează cu rudele la domiciliu, ei își expun familiile la ceea ce este în altă țară.
În acest caz ar începe să se infecteze oamenii între ei, fără să fi călătorit. Atunci vom avea răspândire susținută în interiorul comunității.
La nivelul granițelor se vor înăspri măsurile de securitate, pentru că riscăm ca, de exemplu, un autocar să lase persoane în mai multe județe și să ne trezim cu o răspândire în zone foarte largi”, a spus oficialul MAI.