Vă era dor de Bianca Drăgușanu? Dacă da, atunci avem o veste cât se poate de bună, pentru că frumoasa blondină își pregătește revenirea pe micul ecran. Și nu oricum, ci alături de soțul său, cu care s-a împăcat de curând, dând uitării toate tensiunile din lunile trecute. După un divorț cu scandal, cei doi se iubesc mai mult ca niciodată și au decis să-și spună povestea de dragoste, cu toate năbădăile ei, într-un reality show.
Bianca Drăgușanu, negocieri cu Antena Stars pentru un show tv alături de Alex Bodi
Presărată cu nenumărate dispute și momente extrem de dificile, relația lor ar fi stârnit interesul producătorilor, dornici să doboare audiențele cu o nouă emisiune care să ne dezvăluie culisele celui mai controversat cuplu din showbiz-ul românesc. Potrivit cancan.ro, aceasta ar urma să fie difuzată de Antena Stars, negocierile dintre cele două părți se vor finaliza cu succes.
Dincolo de sumele colosale vehiculate pentru realizarea unui astfel de proiect, surpriza este dată chiar de punctul de interes al noului produs TV. Sursa citată notează că Alex Bodi ar fi închiriat deja o locuință de lux la Londra, unde ar urma să fie însoțit de echipa de filmare, pentru ca totul să iasă ca la carte pe micul ecran.
S-au împăcat la două săptămâni de la divorț
După o despărțire cu scandal, la notar, în 10 martie, 2020, Bianca Drăgușanu și omul de afaceri și-au aruncat cuvinte grele, acuzându-se reciproc în public de infidelitate, violență domestică și detalii financiare. Două săptămâni au trecut pentru ca amorezii să-și dea seama că nu pot rezista unul fără celalălt și să reaprindă flacăra iubirii.
Cei doi au recunoscut deja că au luat decizia să acorde o nouă șansă relației lor, după ce omul de afaceri a hotărât să facă primul pas spre împăcare. „Da, ne-am împăcat. Nu este evident? Asta-i viața, e imprevizibilă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Fiecare înțelege ce vrea. Eu am o viață frumoasă. Între noi nu este vorba de cadouri, e vorba de pasiune, despre sentimente curate, despre adrenalină, despre dependență”, a dezvăluit fosta asistentă TV într-un interviu acordat recent.
Bianca a impus, însă, o condiție importantă pentru a accepta împăcarea cu fostul soț, Alex Bodi fiind obligat să semneze un contract de confidențialitate. Conform acestuia, indiferent de discuții, certuri, separări, niciunul nu mai are voie să vorbească în public unul despre celălalt. Mai mult, potrivit contractului, cel care greșește în relație trebuie să plătească.
„Sunt niște clauze care vor trebui păstrate reciproc. Nu o să mai vorbim unul de celălalt, a fost o condiție de a ei, nu o să mai afișăm public detalii despre celălalt, altfel celălalt plătește o anumită sumă de bani.
Întâlnirea a fost bazată pe chestia cu procesul și tribunalul. Mașina este proprietatea ei și totul este legal! În contract am specificat că are mașina plătită, dar acum am reglementat clauzele exact așa cum sunt. Iar referitor la dragoste, nu le poate stabili niciun notar”, a mai spus Bianca Drăgușanu.