Bianca Drăgușanu și Alex Bodi continuă să aibă o relație controversată chiar și după ce au fost depuse actele de divorț la notar. Frumoasa blondină a mărturisit că a fost agresată fizic de mai multe ori de fostul soț, motiv pentru care nu a putut onora mai multe evenimente, iar mărturisirile nu se încheie aici.
Bianca Drăgușanu, agresată de fostul soț în repetate rânduri
„Blonda lui Bote” a dat cărțile pe față și a povestit cum a fost viața ei alături de Alex Bodi. Bianca Drăgușanu a mărturisit că mai bine de un an a trăit sub teroare fiind lovită și amenințată des. Vedeta a povestit un episod dureros din cauza căruia a fost nevoită să stea acasă și să anuleze mai multe evenimente.
„În ziua în care el mă ducea pe mine spre aeroport, pentru că nu a reușit să mă convingă în niciun fel, am început să ne certăm, a început să mă jignească. Eu am ripostat și el mi-a dat un pumn în față.
Și m-a luat de cap și m-a dat cu capul de geamul mașinii. Și m-a trimis așa acasă, toată lovită și toată spartă. Este singura dată când m-am dus la Poliție”, a declarat Bianca Drăgușanu pentru spynews.ro.
Vedeta, plătită de fostul soț să nu meargă la poliție
Blondina a precizat că la vremea respectivă Alex Bodi i-a virat în cont 6.000 de euro pentru a nu merge la secția de poliție să depună plângere penală pentru agresiunea fizică pe care o suportase. Bianca Drăgușanu a povestit pentru cancan.ro că a primit această sumă de bani pentru că pierduse mai multe evenimente la care nu s-a mai putut prezenta din cauza loviturilor și vânătăilor primite.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Vedeta a îndurat toate aceste umilințe și bătăi pentru că se temea că Alex Bodi îi va distruge imaginea în spațiul public. Bianca Drăgușanu susține că a fost filmată și amenințată în permanență timp de un an pentru că afaceristul nu dorea să o piardă, însă de când cei doi au mers la notar „musculosul” merge des la emisiuni unde o vorbește de rău pe fosta sa soție.
„Chiar dacă ceea ce face el m-a compromis, mă simt eliberată. Omul acesta adună imagini cu mine de un an și acum ajunge să stea pe canapele în emisiuni și vorbește despre mine.
Mă simt eliberată, dar recunosc că am fost naivă și sper să înțeleagă că totul a ajuns la bun sfârșit pentru că eu mi-am dorit acest lucru. Doar un om disperat și frustrat merge în emisiuni și vorbește pe canapele despre fosta lui nevastă”, a mai spus blondina.
Bianca Drăgușanu are ordin de protecție împotriva lui Alex Bodi
Frumoasa vedetă este deranjată de faptul că fostul soț continuă să o defăimeze stând pe canapelele de la emisiuni, dar în același timp spune că acum este liberă. Bianca Drăgușanu a depus o plângere pe numele fostului soț pentru agresiune și chiar a obținut un ordin de protecție.
„Vorbește despre mine la televizor, dacă era așa bărbat, se punea pe canapele și vorbea despre el, nu despre mine. Dacă autoritățile considerau că eu aberez, nu îmi ofereau ordinul de restricție”, a mai spus Bianca, potrivit sursei menționate anterior.