Bernard Charles Ecclestone, administratorul drepturilor comerciale ale Formulei 1 până în anul 2017, va deveni tată pentru a patra oară. Bernie, așa cum este cunoscut, a anunțat că actuala sa soție va aduce pe lume un copil în vara acestui an și a dezvăluit și care este sexul bebelușului.
Bernie Ecclestone, tată pentru a patra oară la circa 90 de ani
Bernie Ecclestone (89 de ani) și soția sa Fabiana Flosi (43 de ani) vor deveni părinți pentru prima oară în vara acestui an. Potrivit cotidianului Blick fostul administrator al drepturilor comerciale ale Formulei 1 va deveni tată la aproape 90 de ani, ziua sa de naștere fiind în 28 octombrie.
Magnatul mai are 3 fete din căsniciile anterioare. Cea mai mare dintre fiicele lui Bernie este Deborah (65 de ani) din prima căsătorie cu Ivy Bamford. În plus, bărbatul mai are împreună cu cea de-a doua soție, Slavica Radici, alte două fete: Tamara (35 de ani) şi Petra (31 de ani). De asemenea, Ecclestone are şi cinci nepoţi.
Magnatul va deveni tată de băiat pentru prima dată
„Da, trebuie să se întâmple în vară. Sper că va învăţa repede să joace table”, a declarat Ecclestone potrivit sursei menționate. Magnatul și soția sa vor deveni părinții unui băiețel pentru care nu-și doresc nimic mai mult decât sănătate.
„Ca toţi părinţii avem o singură dorinţă: copilul să fie sănătos. Sper că niciodată nu-şi va exprima interesul cu privire la ceea ce se întâmplă în Formula 1”, a completat Fabiana Flosi. Bernie şi fostul director de marketing al Marelui Premiu al Braziliei, Fabiana, s-au căsătorit în 2012, în Elveţia.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Ce spune fostul șef de Formula 1 despre coronavirus
Britanicul și frumoasa sa soție au rămas izolați timp de 3 săptămâni în ferma uriașă aflată la 120 de kilometri nord de Sao Paulo, Brazilia. Magnatul a mărturisit că la vârsta sa onorabilă nu se teme în privința acestui virus.
„La vârsta mea, nu mai am nicio teamă. Când am zburat în Brazilia coronavirusul nu a fost o problemă importantă cu 13 persoane infectate!”, spunea Bernie în urmă cu ceva vreme.
În ceea ce privește situația din Formula 1 el este de părere că anularea Cupei Mondiale este cea mai bună soluție în momentul de față chiar dacă unii dintre sponsori nu vor mai participa anul următor.
„Ei vorbesc în continuare despre cursele stabilite pentru perioada aceasta. În acest moment aș spune-o foarte clar: anulează Cupa Mondială 2020. Aceasta este singura opțiune care nu aduce pe nimeni în gura diavolului. În plus, nici o decizie luată nu trebuie retrasă”, a mai spus magnatul.