MAE, avertizare pentru românii care călătoresc în Australia, respectiv în zona Irakului

Eduard Nicolae Popa   
în Stiri de ultima ora
03/01/2020, 20:28
MAE, avertizare pentru românii care călătoresc în Australia, respectiv în zona Irakului
Jantele unei mașini s-au topit în timpul incendiului din Australia *foto: reddit u/whistle_tips

Două cazuri uluitoare șochează în aceste zile lumea. Armata americană l-a ucis pe liderul gărzilor revoluționare iraniene, la comanda lui Donald Trump. Astfel, convoiul militar care îl ducea pe Qassem Soleimani spre aeroportul din Bagdad a fost bombardat de o dronă americană, iar liderul iranian a fost astfel eliminat.

De asemenea, într-o altă parte a globului, un incendiu de vegetație uluitor a comis deja zeci de victime pe coasta de est a Australiei, cu peste 5 milioane de hectare de pădure arse.

Cele două situații i-au făcut pe cei de la MAE să emită două avertizări de călătorie distincte.

MAE, avertizare de călătorie în zona Irakului

Astfel, Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare pentru zona Irakului, unde situația riscă să se deterioreze. MAE cere românilor să evite deplasarea în zonă:

„Având în vedere escaladarea tensiunilor în zona Orientului Mijlociu, generată de ultimele evenimente din Republica Irak, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să evite călătoriile care nu sunt absolut necesare în această țară.

De asemenea, cetățenilor români care se află în Orientul Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe le recomandă să evite zonele în care au loc mitinguri, manifestații politice sau orice fel de demonstrații”, se arată pe site-ul MAE.

„Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă insistent cetățenilor români să își anunțe prezența la cea mai apropiată misiune diplomatică sau consulară română, transmițând coordonatele pentru a putea fi contactați în eventualitatea apariției unei situații de urgență”, se mai arată în comunicatul MAE.

MAE, avertizare de călătorie și pentru Australia

Ministerul de Externe a trimis o avertizare și pe subiectul incendiilor din Australia. Diplomații român cer cetățenilor țării noastre să aibă grijă în ce zonă călătoresc și să se informeze cu privire la felul în care evoluează calamitatea naturală:

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul Australiei asupra decretării stării de dezastru în statul Victoria, în urma evenimentelor catastrofice provocate de incendiile de vegetație. De asemenea, alerte pentru condiții extreme de producere a incendiilor sunt în continuare în vigoare pentru teritoriul capitalei Canberra, pentru New South Wales, Queensland, Australia de Sud și pentru statul Victoria. Calitatea aerului în zonele afectate se deteriorează rapid, îndeosebi în Canberra, și reprezintă un risc pentru sănătate. Autoritățile locale au emis un apel național de anulare a oricărei deplasări care nu este strict necesară în zonele afectate.

Cetățenii români care se află sau doresc să viziteze Australia sunt sfătuiți să se informeze cu atenție înainte de orice deplasare, să descarce și să utilizeze aplicațiile oferite de guvernele locale (Fires near me NSW, VicEmergency) și să ia în considerare riscurile la care se pot supune înainte de a călători într-o zonă afectată de incendii. Orice deplasare în zonele afectate de incendii sau în regiunile care se află sub o alertă este un risc asumat individual”, se arată într-o altă avertizare MAE.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×