Pandemia de coronavirus nu a distrus doar sănătatea planetei în ultimele luni, ci și economia majorității popoarelor planetei. Nume mari din economie susțin că planeta se află la începutul unei recesiuni globale iar în cele ce urmează o criză economică de proporții este de neevitat.
Pandemia de coronavirus va provoca cea mai mare criză economică din ultimii 90 de ani. Anunțul specialiștilor
În opinia lui Dmitry Pankin, președintele Băncii pentru Comerț şi Dezvoltare a Mării Negre, pandemia de Covid-19 va duce, mai mult ca sigur, la cea mai mare criză economică după Marea Depresiune din 1929.
Toată lumea este paralizată de pandemia de coronavirus. În acest context, Dmitry Pankin nu vede cum economiile mondiale se pot revigora după tot acest blocaj care a pus lacătul pe toate motoarele societăților.
”Ne aflăm la începutul unei recesiuni globale. Este clar faptul că scăderea activității economice, închiderea magazinelor și fabricilor, eliminarea aproape completă a serviciilor de turism, ospitalitate și transport vor avea un impact puternic asupra economiei și vor deteriora atât finanțele publice, cât și starea financiară corporativă.
Ca urmare, este posibil să ne confruntăm, în a doua jumătate a acestui an sau anul viitor, cu o criză financiară. Activitatea economică este mai ușor de oprit decât de reconfigurat și repornit. Va fi nevoie de timp.”, a spus economistul, citat de Mediafax.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Sănătatea, primordială. Economia, pe plan secund
În opinia lui Dmitry Pankin, toate marile puteri ale planetei se concentrează în aceste zile pe găsirea unor măsuri de protecție a cetățenilor, un lucru normal în această criză fără ieșire.
Dat fiind faptul că atenția se mută exclusiv pe măsurile medicale, economia e pe plan secund și, în majoritatea țărilor, stagnează.
”În contextul actual, vorbim despre măsuri de prevenție luate pentru a limita transmiterea virusului. Toate țările iau măsuri de siguranță pentru a proteja mai întâi sănătatea oamenilor, situația economică fiind pe plan secundar.
Înregistrăm deja un blocaj din cauza activității economice reduse. Producția se va restrânge atât din cauza măsurilor de distanțare socială impuse cât și a scăderea cererii pentru bunuri de folosință îndelungată, produse industriale, de investiții și servicii ne-esențiale.” , mai spune Pankin.
Pankin mai spune că numai o încetare rapidă a pandemiei de coronavirus ar mai putea salva situația economiei mondiale.
”Dacă pandemia coronavirusului se va rezolva rapid cu minimum de suferinţă umană, partea pozitivă este că tot excesul de lichiditate de pe piaţă va fi eliminat. Aşadar, vom putea vorbi despre un nou început, fără povara dezechilibrelor care au ameninţat sectorul financiar. Acesta poate fi începutul unui ciclu nou de reconstrucţie, creştere şi dezvoltare.” adaugă bancherul.