Iarna pune stăpânire pe ţara noastră începând de sâmbătă, arată ultima prognoză meteo a meteorologilor. Temperaturile scad drastic din cauza aerului valului de aer polar care va intra în România, iar meterologii avertizează că se vor semnala ninsori inclusiv în Bucureşti.
Iarna pune stăpânire pe România. Sunt aşteptate ninsori în Capitală
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), sâmbătă, 21 martie, cerul se va acoperi treptat de nori, iar precipitaţiile se vor extinde începând cu orele amiezii. Astfel, se vor semnala ploi în nord-vest, nord, centru şi est şi izolat în restul României.
În Maramureş, Transilvania, şi Moldova, în primă fază precipitaţiile vor fi sub formă de ploi, dar în a doua parte a zilei acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. În zonele anunţate, izolat, vor fi şi condiţii de descărcări electrice.
Polile se transformă în ninsori pe parcursul nopţii
Precipitaţii mixte se vor înregistra şi la munte în timpul zilei, iar noaptea acestea se vor transforma în ninsori. Vântul va sufla mai tare în Muntenia, Moldova, Crişana şi la munte, în special la altitudini mari, unde ninsorile vor fi viscolite.
Temperaturile vor fi în scădere în vestul ţării, nord şi centru, dar se vor menţine ridicate în sud şi sud est, unde va fi mai cald decât normalul perioadei. Astfel, maximele vor oscila între 6 şi 21 de grade Celsius, în timp ce minimile vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
În Bucureşti, va fi mai cald decât ar fi normal în această perioadă, Cerul Capitalei va fi variabil, iar spre seară se va înnora, iar probabilitatea să plouă va fi mare pe parcursul noţii.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în partea a doua parte a zilei. Temperatura maximă în Bucureşti va fi de 19-20 de grade, iar ce cea minimă va oscila între 3 şi 5 grade Celsius.
Vremea se schimbă radical de duminică
De duminică vrema rea pune stăpânire pe toată ţara şi vor fi semnalate precipitaţii în marea majoritate a României. Pe timpul zilei se vor semnala pricipitaţii de lapoviţă şi ninsoare în nord, nord-vest, centru şi est şi ploi în rest.
Pe parcursul nopţii precipitaţiile se vor transforma în nisori în cea mai mare parte a României. În unele zone se vor acumula cantităţi mai însemnate de precipitaţii. Potrivit meteorologilor, vântul va suferi intensificări, cel mai tare va sufla în sud-est şi pe crestele montane, unde ninsorile vor fi viscolite. Maximele vor fi între -1 şi 10 frade Celsius, în timp ce temperaturile minime vor oscila între -7 şi 3 grade Celsius.
Duminică spre luni va ninge în Bucureşti
În depresiuni se vor înregistra şi minime de -9 grade Celsius. În Capitală, vremea se va răci şi va fi în general închisă. Ploile vor domina pe parcursul zilei, iar noaptea acestea s-ar putea transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Se vor înregistra temporar intensificări ale vântului, iar temperatura maximă va fi de 5-6 grade Celsius, iar cea minimă va fi între -3 şi -1 grad Celsius. Săptămâna viitoare va debuta cu vreme deosebit de rece, în primele două zile, iar posibilitatea apariţie precipitaţiilor va fi una ridicată.