Agenția Națională de Meteorologie a emis o prognoză meteo pentru următoarele trei zile. Vremea va fi deosebit de caldă până vineri, în schimb în weekend se schimbă foaia și temperaturile scad în jumătate din țară.
Vremea joi și vineri în țara noastră, plăcută și călduroasă
Meteorologii au transmis că joi, 19 martie, ziua va fi extrem de frumoasă pentru această perioadă a anului. Mercurul din termometre va urca până la 18-19 grade Celsius, în timp ce noaptea va fi una senină cu vânt mai intens pe crestele Carpaţilor Meridionali.
Minimele vor fi cuprinse între -4 şi 7 grade, iar în depresiuni până spre -9 grade. Local în centru şi est, dar şi izolat în restul țării se va produce brumă.
În ceea ce privește ziua de vineri, 20 martie, vremea se va încălzi în aproape toată țară, iar maxima va atinge 21 de grade Celsius. Cerul va fi senin în cea mai mare parte a teritoriului, dar în regiunile estice sunt așteptate ploi izolate în cursul nopții. Vântul rămâne intens pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.
Vremea sâmbătă 21 martie, lapoviță și ninsoare
În acest final de săptămână vremea ne joacă o festă și se schimbă radical. Norii vor fi tot mai mulți pe parcursul zilei de sâmbătă, 21 martie, iar după-amiaza sunt șanse destul de mari să apară precipitații în nord-vest, nord, centru și estul teritoriului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
În Transilvania, Maramureș și Moldova precipitațiile se vor transforma în cursul nopții sub formă de lapoviță și ninsoare. În plus, meteorologii anunță că sunt și condiții pentru descărcări electrice.
În regiunile montane precipitațiile vor fi mixte, iar noaptea vor predomina ninsorile. Vântul va sufla cu intensificări în Moldova, Muntenia, Crişana şi la munte, în special la altitudini mari în Carpaţii Orientali unde ninsoarea va fi viscolită.
Așadar, ANM anunță că vremea se va răci în cea mai mare parte a teritoriului, în timp ce în sud și sud-est vremea va fi călduroasă și plăcută, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul acestei perioade. Maximele se vor încadra între 7 și 21 grade, în timp ce minimele vor fi între -3 şi 6 grade.