Actorul Augustin Viziru a uimit pe toată lumea când a fost eliminat din show-ul de la Kanal D, „Survivor”, în special pentru declarația făcută la final. Fostul jucător de biliard a anunțat că are planuri de căsătorie și chiar va deveni tată anul acesta.
Augustin Viziru, anunț neașteptat după plecarea din „Survivor”
Augustin Viziru (39 de ani) și-a lăsat colegii de la show-ul de supraviețuire în urmă când a fost eliminat în urma unei accidentări la picior, dar actorul nu a plecat acasă înainte de a lansa o veste bombă. Nimeni nu știa ca fostul jucător de biliard să fie implicat într-o relație, dar să se mai și căsătorească.
Fostul concurent al show-ului de la Kanal D a declarat că urmează să facă nuntă și nu doar atât. Anul acesta actorul va deveni pentru prima dată tată. Augustin Viziru nu a vorbit despre relația sa, dar a mărturisit că simte o bucurie enormă.
„Sunt mulți copii care ne urmăresc și voiam să fiu un model pentru ei, întrucât viața mea s-a schimbat radical în ultima vreme. Pentru că îmi voi întemeia o familie, când ajung acasă. Mă însor, o să am și un copilaș”, a spus actorul înainte de a abandona competiția, relatează libertatea.ro.
Ce sex va avea copilul fostului concurent „Survivor”, Augustin Viziru?
„Este o bucurie enormă în sufletul meu. Din momentul în care am aflat că particip la «Survivor România» singurul meu obiectiv era să fiu un model pentru copilul meu”, a mai adăugat Augustin Viziru.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Fostul soț al prezentatoarei Oana Mareș nu a oferit mai multe detalii despre viața sa amoroasă sau despre planurile de viitor, dar cântăreața Ruby l-a dat de gol. Colega de la „Survivor” a afirmat că este foarte bucuroasă pentru Augustin și a mărturisit că actorul va avea o fetiță.
Augustin Viziru, relație amoroasă departe de ochii curioșilor
Augustin Viziru și Oana Mareș s-au căsătorit după o relație de 11 ani, dar după doar 2 ani de căsnicie cei doi s-au separat. De atunci fostul concurent de la „Ferma vedetelor” de la Pro TV nu a vrut să-și mai expună la tapet relațiile amoroase.
Un prieten din anturajul sportivului a declarat că Augustin a început o relație anul trecut și este extrem de bucuros că îi merge bine pe toate planurile. Se pare că amicii actorului au fost „instruiți” să nu dezvăluie amănunte despre relația sa, motiv pentru care până acum nu s-a știut nimic.
„Am aflat anul trecut de noua iubită a lui Augustin, de faptul că vor să păstreze sarcina şi că îşi doresc să se căsătorească. Este foarte discret cu viaţa lui particulară şi nu vrea să ştie toată lumea ce face el.
Mama lui este foarte fericită că se va aşeza la casa lui şi se bucura că toate îi merg ca pe roate. Spunea că îi merge de minune şi că i s-au aliniat planetele, că-i merge totul strună”, a spus un amic din anturajul actorului Augustin Viziru, potrivit click.ro.