Cel puțin 73 de persoane și-au pierdut viața într-un atac-capcană cu o mașină. Tragedia s-a petrecut într-o zonă aglomerată a orașului Mogadiscio, sâmbătă dimineața, 28 decembrie 2019.
Un nou atac în Somalia. Circa 73 de persoane au murit
O zonă aglomerată a orașului Mogadiscio din Somalia a fost ținta unui atac-capcană. Un camion încărcat cu explozibil a sărit în aer la un punct de control, iar în urma tragediei au murit circa 73 de persoane.
Reprezentanții spitalului Medina din capitala somaleză au declarat că alte 54 de persoane au ajuns la spital unde primesc tratament de specialitate. Anunțul vine după ce inițial bilanțul era de numai 13 persoane decedate.
Atacul din Somalia nu a fost revendicat de nicio grupare
„Până acum, am transferat 61 de cadavre şi 51 de persoane rănite. Bilanţul victimelor va creşte”, a declarat inițial, fondatorul şi directorului Serviciului de ambulanţă Aamin, Abdikadir Abdirahman Haji Aden, potrivit Mediafax.
De asemenea, primarul din Mogadishu, Omar Muhamoud, a declarat că aproximativ 90 de persoane au fost rănite și au fost transportate la Spitalul Medina din capitala Somaliei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Până la această oră atacul sângeros nu a fost revendicat, dar în zonă există un grup islamist foarte actic numit Al-Shabaab. Această grupare teroristă este afiliată reţelei teroriste Al-Qaida.
Mărturiile martorilor după explozia de la punctul de control
Explozia din Somalia s-a produs la punctul de control Ex-control, iar mai mulți martori au povestit ce s-a întâmplat în timpul atacului-capcană.
Sabdow Ali, în vârstă de 55 de ani, locuiește aproape de locul unde s-a produs tragedia și a declarat că imediat cum a auzit bubuitura a părăsit casa. Martorul a văzut cel puțin 13 persoane moarte la locul atacului.
„Zeci de oameni răniți urlau după ajutor, dar poliția a deschis imediat focul și m-am repezit imediat în casa mea”, a povestit bărbatul pentru agenția de presă Reuters.
În urmă cu 2 ani, în luna octombrie, și-au pierdut viața 600 de oameni în capitala Somaliei tot în urma unui atac. Și la vremea respectivă a fost folosit tot un vehicul-capcană, iar atacul a fost revendicat de militanții islamiști Al-Shebab, grupare asociată cu Al-Qaida.