Astronomii au observat un ”musafir” pe orbita Pământului. Acest obiect este de fapt un asteroid care se pare că orbitează în jurul Pământului de trei ani, iar specialiștii se referă la el ca fiind o Lună mai mică.
Astronomii au descoperit încă o lună pe cer
Asteroidul a fost văzut de membrii proiectului Catalina Sky Survey, finanțat de NASA. L-au denumit 2020 CD3, iar specialiștii estimează că diametrul său este situat între 6, până la 12 metri, dar are o luminozitate de suprafață similară cu asteroizii de tip C, care sunt bogate în carbon.
Catalina Sky Survey este un proiect finanțat de NASA susținut de Programul de Observare a Obiectelor Pământului Apropiat (NEOO) din cadrul Oficiului de Coordonare a Apărării Planetare (PDCO).
Asteroidul are un diametru de 12 metri
Organizația are sediul la Laboratorul Lunar și Planetar al Universității din Arizona din Tucson, Arizona și este axată pe urmărirea și descoperirea obiectelor din apropierea Pământului.
Ultima descoperire a lor, 2020 CD3, a fost văzută pe cerul nopții pe data de 15 februarie de către astronomii Kacper Wierzchos și Teddy Pruyne.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Ultima mini-lună care a apărut în gravitația Pământului a fost anul trecut și a căzut din cer deasupra Australiei. ”Mingea de foc” a fost identificată pentru prima dată de Australian Desert Fireball Network în august 2016 și la acea vreme, astronomii au crezut că este un meteor normal.