Proteste din nou în Catalonia, la Barcelona! Oamenii care au ieșit în stradă sunt nemulțumiți de faptul că liderii catalani au fost condamnați la închisoare grea, după tentativa de proclamare a independenţei regiunii Catalonia în 2017, potrivit MEDIAFAX.
Proteste din nou în Catalonia, după condamnarea liderilor
Sute de studenți dar și funcționari protestează în diferite zone din Barcelona ba chiar au și blocat mai multe străzi în apropierea sediilor unor instituții guvernamentale, după ce liderii lor au fost condamnați cu pedepse până la 13 ani! Manifestații similare se desfășoară și în alte localități din Catalonia, cum ar fi Girona și Lleida.
Chiar președintele Parlamentului Catalan, Roger Torrent, a cerut cetățenilor să iasă în stradă pentru a protesta de o formă „permanentă” ca să se „pună capăt represiunii exercitate de statul spaniol”. Torra a denunțat decizia instanței supreme, catalogând-o drept „un act de răzbunare, nu un act de justiție”.
Președintele Parlamentului Catalan a cerut cetățenilor să iasă în stradă
Torrent a anunțat că în zilele următoare va convoca o sesiune plenară a legislativului catalan ca reacție la hotărârea din dosarul separatist, astfel încât toți deputații să-și poată exprima opiniile „având în vedere gravitatea faptelor”, dar și pentru a apăra dreptul la o dezbatere politică fără cenzură pentru ca în Parlamentul Catalan „să se poată vorbi liber, nu doar despre ceea ce permite Guvernul Spaniei, nu putem transforma Biroul Permanent într-un organism de cenzură sau o instanță constituțională în miniatură”, a completat președintele Parlamentului Catalan.
Catalonia a organizat în 2017 un referendum privind independenţa faţă de Spania. Plebiscitul, care a avut rezultat proindependenţă, nu a fost aprobat de Curtea Constituţională din Spania, iar Parlamentul catalan a proclamat independenţa, dar a suspendat decizia. După patru luni de deliberări, instanţa supremă de la Madrid a anunțat luni că nouă lideri separatiști catalani au primit sentințe între 9 și 13 ani în închisoare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17