Guvernul României încearcă să schimbe strategia și anunță că nu ia în calcul o nouă taxă auto în 2020 și va prefera să se axeze pe încurajarea automobilelor electrice și folosirea tot mai frecventă a transportului public în comun.
Guvernul renunță la o nouă taxa auto
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a declarat că Executivul nu va mai introduce nicio taxă auto nouă pe parcursul acestui an, iar în viitor lucrurile vor depinde de consultările publice și întrevederile cu Comisia Europeană, potrivit Agerpres.
„Am declarat că, pentru acest an, Guvernul României nu ia în calcul acest lucru, dar în viitor, după ce vom face consultare publică cu societatea românească şi vom avea corespondenţă cu Bruxelles-ul, vom vedea ce facem. Toate taxele introduse din 2007 până astăzi n-au fost tocmai cuşer.
Eu cred că astăzi soluţia în România este electricul şi transportul public în comun. Şi eu sunt rezident în Bucureşti de vreo opt ani de zile, navetist Iaşi – Bucureşti, şi spun că transportul public în comun mi s-ar părea cea mai eficientă şi relaxantă modalitate (de călătorie, n.r.)”, a declarat, mați, Costel Alexe, ministrul Mediului.
Taxa auto a fost eliminată de la 1 februarie 2017, iar cei care apucase să achite suma respectivă pentru înmatricularea mașinilor urmau să primească banii înapoi de la statul român.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Guvernele au încercat să implementeze o taxă pentru mașini, fără reușită
Între timp, Grațiela Gavrilescu, fost ministru al Mediului, spunea că acel timbru de mediu va fi înlocuit cu altceva, însă „în niciun caz nu va fi vorba despre o nouă taxă”.
Ulterior, la finalul anului 2018, Gavrilescu spunea că nu a reușit să găsească o variantă prin care să ceară posesorilor unor mașini să achite o sumă de bani în locul taxei auto.
Un an mai târziu, pe 9 septembrie 2019, Ministerul Finanţelor Publice anunța că a restituit taxa auto tuturor celor care au depus documentele de restituire.
Acest lucru s-a făcut prin ANAF, iar sumele restutite au totalizat 6,16 miliarde de lei, pentru 1,91 de milioane de cereri depuse şi aprobate.
Taxa auto pentru prima înmatriculare a fost introdusă în România odată cu aderarea la Uniunea Europeană, iar la vremea aceea se calcula în funcție de vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.