ANPC a transmis, miercuri, printr-un comunicat postat pe site-ul instituției, că a propus plafonarea prețurilor la produsele de bază, care fac parte din coşul minim de consum lunar.
Ce ar presupune plafonarea prețurilor la produsele de bază
În contexul pandemiei de coronavirus, ANPC propune plafonarea prețurilor pentru produsele de strictă necesitate, transmite instituția printr-un comunicat.
În urma crizei cauzate de coronavirus, la care s-a adăugat și decretarea stării de urgență, a existat o creștere substanțială a cererii pentru anumite produse comercializate pe piață, anunță agenția.
„Având în vedere această stare de fapt şi pentru a preveni anumite comportamente comerciale incorecte, sau chiar ilegale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) propune, pe o perioadă determinată, plafonarea preţurilor produselor de strictă necesitate care fac parte din coşul minim de consum lunar – aşa cum este el definit de lege -, în scopul protejării cetăţenilor în faţa unor posibile creşteri bruşte şi substanţiale de preţuri”, anunţă ANPC.
Reprezentanţii ANPC au precizat că perioada de înghețare ar fi cea a stării de urgenţă, iar plafonarea prețurilor ar viza produsele din coșul minim de consum lunar.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Sindicatele din alimentație: „Există riscul ca materia primă să se scumpească”
Oficialii marilor lanțuri de supermarketuri spun că vânzările din ultima perioadă le-au depășit inclusiv pe cele de sărbători, motiv pentru care ANPC a solicitat ca anumite produse să aibă prețurile înghețate.
Dragoș Frumosu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FNSIA), a declarat, pentru Realitatea Plus, că măsura a fost propusă inclusiv de el, însă trebuie ținut cont și de producători și comercianți.
„Este o propunere pe care eu am făcut-o în urmă cu vreo două zile.
O plafonare este binevenită pe fondul salariilor românilor, mai ales că foarte mulți rămân fără locuri de muncă și venituri, dar măsura trebuie luată în concordanță cu producătorii și comercianții, întrucât există riscul ca materia primă să se scumpească”, spune președintele FNSIA.
Președintele de sindicat spune că, în eventualitatea creșterii prețurilor la materiile prime, Guvernul ar trebui să intervină pentru a acorda subvenții, în condițiile în care prețurile ar trebui să rămână neschimbate.
„Nu trebuie să neglijăm nicio clipă economia acestei țări. Este o stare de urgență, luăm măsurile acestea, dar în permanență cu producătorii. Până acum nimeni nu s-a consultat cu industri alimentară”, a mai spus Dragoș Frumosu.