Ziua de 1 Martie se apropie cu pași repezi și cum altfel să aducem primăvara în inimile celor dragi, dacă nu printr-un Mărțișor superb? Achiziționarea obiectului care simbolizează sfârșitul sezonului rece nu este , însă, o sarcină deloc ușoară, având în vedere că escrocii s-au răspândit pe întreg teritoriul țării și abia așteaptă să ne stoarcă de bani.
Cum să ne ferim de escrocii care vând mărțișoare. Avertismentul ANPC
Potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, trebuie să evităm ofertele de vânzări nesolicitate, vânzătorii ambulanți, dar și pe cei care se află în spații neautorizate pentru comercializarea unor astfel de produse.
În cazul în care vrem să îi oferim persoanei iubite o bijuterie elegantă din aur, argint sau bătută cu pietre semipreţioase, cel mai indicat ar fi să ne orientăm numai către magazinele specializate în vânzarea acestor obiecte.
„Un mărţişor din argint vândut la colţ de stradă şi care costă câțiva lei nu poate fi din argint ! Oferirea drept mărțisor a unei bijuterii din metal prețios, cu sau fără pietre prețioase, a devenit din ce în ce mai obișnuită, astfel că piața metalelor prețioase oferă o gamă foarte largă de produse, de la clasicele modele de mărțișoare la bijuteriile foarte sofisticate”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții ANPC.
Nu cumpărați mărțișoare cu ambalajul rupt, mototolit, murdar sau pătat!
Totodată, în momentul în care pornim în căutarea Mărțișoarelor pe care să le dăruim celor dragi cu prilejul sosirii primăverii, trebuie să luăm în calcul o serie de factori cât se poate de importanți. În felul acesta, vom fi siguri că nu cădem pradă celor care încearcă să ne vândă obiecte lipsite de valoare, la prețuri exorbitante.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Concret, în primul rând, ambalajul trebuie să fie în perfectă stare, indiferent dacă vorbim despre un plic, o cutiuță, sau un săculeț. „Nu cumpărați mărţişoare cu ambalajul rupt, mototolit, murdar sau pătat. Și ambalajul contează foarte mult”, avertizează ANPC.
„Verificați ca şnurul să nu se desprindă, să nu se deşire şi să fie de calitate. Pentru consumatori, informarea poarta un rol esențial înainte de cumpărarea propriu-zisă”, mai transmit reprezentanții instituției.