Andreea Bălan a recurs la psiholog pentru a trece peste divorțul de George Burcea: ”Eu am luptat foarte mult”

Alexa Serdan   
în Stiri mondene
07/03/2020, 18:54
Andreea Bălan a recurs la psiholog pentru a trece peste divorțul de George Burcea: ”Eu am luptat foarte mult”
Cântăreța Andreea Bălan merge la psiholog pentru a trece peste separarea de George Burcea. Sursa foto: Instagram.com

Andreea Bălan (35 de ani) este devastată și a mărturisit că pentru a trece peste divorțul de George Burcea a fost nevoită să apeleze la un specialist alături de care face terapie. Cântăreața nu s-a imaginat nicio secundă că va fi o mamă singură, iar cel mai negru gând pe care-l are acum este legat de traumele cu care vor rămâne fiicele sale după această ruptură.

Cântăreața Andreea Bălan merge la terapeut pentru a trece peste divorțul de George Burcea

Frumoasa artistă a mărturisit într-un interviu sincer acordat lui Mihai Morar că a încercat în ultimele 3 luni să-și salveze căsnicia, dar din păcate nu s-a mai putut. Andreea Bălan a ales să stea de vorbă cu un psiholog care să o ajute să treacă peste divorțul de actorul George Burcea, dar mai ales ca fiicele sale să nu aibă dependenţe emoţionale faţă de viitorii lor parteneri.

„Eu înţeleg şi copilăria foarte mult, că fac şi terapie… traumele generate în copilărie… ale mele, ale tale, ale oricui. Adică înţeleg foarte mult şi am citit foarte mult pe această temă. Şi tot timpul ne influenţează şi asta zic, eu am empatie şi înţeleg lucrurile astea şi, în ultimele trei luni, chiar am încercat să nu ajungem aici”, a mărturisit vedeta în emisiunea „Răi da’ Buni” de la Antena Stars.

Andreea Bălan se teme că fiicele sale nu vor învăța ce înseamnă iubirea pentru partener

În plus, jumătatea trupei Andre a mai declarat că cel mai rău o doare că fetele sale, Ella și Clara, vor crește fără iubirea paternă, lucru care le-ar putea afecta în viața amoroasă peste ani. Cântăreața susține că fetele nu vor putea să învețe ce înseamnă iubirea față de sexul opus și ar putea avea dependențe emoționale față de partenerii de viață.

Da, e foarte greu, pentru că te gândeşti că nu mai ai familie pentru fetiţe şi nu mai ai repere. Degeaba mami şi tati stau separaţi şi ok, au grijă de copii, faptul că nu mai locuiesc împreună, fetiţele nu o vor vedea niciodată pe mami care se iubeşte cu tati şi atunci ele, mai târziu, în viaţă, nu vor învăţa iubirea faţă de partener şi vor avea dependenţe emoţionale faţă de bărbaţii cu care ele vor fi.

Adică, eu trebuie de acum înainte să am foarte mare grijă cum le educ şi cum le cresc şi el trebuie să fie prezent în viaţa lor pentru ca ele, mai târziu, să nu se agaţe de orice bărbat care apare în viaţa lor pentru că au avut carenţe în viaţa cu tatăl lor. 

În funcţie de cum creşti şi cum eşti în familia ta, aşa vei fi mai departe, în viaţă, cu partenerii tăi şi cu viitoarea ta familie. Şi vei perpetua greşelile părinţilor tăi. Şi de aceea eu am luptat foarte mult… (…). Nu vreau să fie ca familia mea şi nici ca a ta… el a fost părăsit”, a completat Andreea Bălan, potrivit sursei menționate mai devreme.

De ce divorțează Andreea Bălan și George Burcea?

„Este o situație pe care eu nu am putut să o schimb, am tras de relație, dar nu am avut ce să fac. Eu am început să-i reproșez în decembrie lucruri de când și-a schimbat comportamentul. 

Nu pot să dau detalii foarte multe despre conversațiile noastre pentru că vreau să protejez copiii. Nu mai era la fel de drăgăstos, afectuos și când l-am întrebat ce are mi-a spus niște lucruri care m-au durut. Mi-a spus în vacanță, în decembrie, că nu mai are sentimente pentru mine, dar nu am crezut” a dezvăluit Andreea Bălan la Xtra Night Show.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×