Andra, mesaj emoționant de la Londra! Ce s-a întâmplat în timpul concertului Tradițional

Alexandra Chivu   
în Stiri mondene
18/03/2019, 11:40
Andra, mesaj emoționant de la Londra! Ce s-a întâmplat în timpul concertului Tradițional GALERIE FOTO
Andra, a transmis un mesaj emoționant de la Londra!

Andra a susținut, duminică, 17 martie, un concert în Marea Britanie, în cadrul turneului ”Tradițional”. Spectacolul s-a desfășurat pe Arena 02 din Londra , acolo unde există una dintre cele mai mari comunități de români din afara țării, astfel că evenimentul s-a bucurat de o audiență extraordinară.

Andra a transmis un mesaj emoționant de la Londra

Românii au fost surprinși plăcut de apariția uneia dintre cele mai îndrăgite artiste din România, lucru care a flatat-o și pe cântăreață. Chiar dacă de atâția ani pe scenă a demonstrat că este un artist desăvârșit, a cântat diferite stiluri de muzică și a impresionat cu vestimentația sa, seara trecută se poate spune că Andra a uluit pe scenă. Fanii au fost în delir, s-au bucurat de fiecare moment, au cântat cu interpreta, iar aceasta a fost apreciată la justa ei valoare.

Andra Măruță își dorește ca prin turneul său să aducă un omagiu muzicii tradiționale, cea care trezește sentimentul de acasă românilor și care le face inimile să bată la unison. „Am inima plină de bucurie că suntem împreună: o reuniune de familie a celor care visează în limba română, tresar de emoţie la aceleaşi cântece, plâng de aceleaşi doruri. Muzica ne uneşte pe toţi”, a declarat Andra.

Andra, mesaj emoționant de la Londra! Ce s-a întâmplat în timpul concertului Tradițional
Andra a susținut, duminică, 17 martie, un concert la Londra, în cadrul turneului ”Tradițional”

Prin turneul ”Tradițional”, artista dorește să aducă o bucățică de „acasă„ în inimile românilor din străinătate

Pe scenă i-a fost alături și Mirabela Dauer, una dintre stelele muzicii românești. Înainte de plecare în străinătate, pentru a încânta românii, artista s-a întâlnit cu Andra în cadrul altui concert, susținut la Sibiu. În urma lui, cele două s-au pozat și au postat imaginea pe internet. În descrierea acesteia, Mirabela Dauer a scris :”O minune de OM”.

https://www.facebook.com/AndraMusic/videos/566279097182376/

Fanii celor două generații au comentat rapid și le-au urat ”la mulți ani” și toate cele bune. „Vă doresc multă sănătate!/ Chiar o minune! Să ne trăiți, iubitele noastre/ Toate aprecierile mele! Pup!/ Felicitări și multe binecuvântări din partea Domnului că doresc! Sunteți 2 furmoase!/ Sunteți superbe amândouă! Vă iubesc și vă admir! 8 Martie cu bucurie, dragoste și succes!/ Ambele sunteți minuni!/ Două doamne de mare valoare! Vă iubesc!”, sunt câteva dintre comentariile admiratorilor lor.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×