Administrația Națională de Administrare Fiscală se mișcă greu în privința recuperării prejudiciului din dosarul ICA, pentru care Dan Voiculescu a făcut pușcărie. În total, din prejudiciul de 60 de milioane de euro s-au recuperat doar 8,7. Anul acesta, până în prezent, Fiscul a recuperat doar 11.000 de euro.
ANAF se mișcă lent în recuperarea prejudiciului din dosarul lui Dan Voiculescu
Profesorul de drept constituțional Ioan Stanomir a comentat lentoarea cu care se mișcă statul în recuperarea prejudiciului în dosarul care a lăsat Antenele fără fostul sediu de lucru. Stanomir susține că statul își împarte cetățenii în două categorii, și anume, oamenii care sunt egali în fața legii și cei care stau deasupra ei.
Pentru profesorul de drept, modul în care se recuperează prejudiciul este unul scandalos, mai ales că în această speță recuperarea este prevăzută de o decizie judecătorească definitivă. Despre modul absolut greoi cu care se mișcă ANAF a comentat și senatorul USR Edward Dîrcă.
Fostele clădiri Grivco, lăsate de izbeliște
Acesta a constatat că ANAF a renunțat la preluarea gratuită a fostelor clădiri Grivco, cele de pe șoseaua București-Ploiești care i-au aparținut lui Dan Voiculescu. Conform senatorului, ANAF stă pe loc în mod suspect, în loc să valorifice bunurile care sunt lăsate de izbeliște, degradându-se de la o zi la alta.
„Incapacitatea instituțiilor statului de recuperare și valorificare a prejudiciului și bunurilor recuperate în acest dosar este cel puțin suspectă. Cine știe, poate se ivește o cale extraordinară de atac prin care acest dosar se poate rejudeca, lucru care nu este imposibil de imaginat ținând cont de recentele decizii ale Curții Constituționale. Vorbim de o așteptare suspectă. În loc să fie valorificate, toate aceste bunuri se degradează și statul pierde bani prin costurile cu pază și întreținerea acestora”, susține senatorul Uniunii Salvați România, scrie ziare.com.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17