O nouă propunere în privința calculării punctelor de amendă este luată în calcul. Acestea sunt în cazul unor contravenții de circulație și au fost înregistrate la Senat în ziua de miercuri, 28 noiembrie. Inițiativa în cauză a fost pusă în vedere de către 15 deputați ai Partidului Social Democrat, dar și de doi deputați de la Partidul Național Liberal.
La momentul actual, valoarea unui punct este de 145 de lei, fiind decisă în decursul a nului trecut, cu ajutorul unei ordonanțe de urgență. Așadar, în anul 2019, amenzile ar putea suferi o majorare, pe fondul creșterii și salariului minim.
Amenzi de circulație vor fi mai mari de la 1 ianuarie?
Articolul cu numărul 98, alineatul 2 din Codul Rutier, specifică faptul că un punct-amendă este 10% dintr-un salariu minim pe economie, brut. „În lipsa unei plafonari, de la 1 ianuarie 2019, valoarea unui punct de amenda va fi de 208 lei, probabil. Spunem probabil deoarece pana acum nu a existat salariul minim diferenȚiat, iar articolul prin care se stabilește valoarea punctului de amenda nu prevede la care dintre cele doua niveluri se va aplica cota de 10%.
Însa, la oricare valoare s-ar raporta, cuantumul amenzilor ar crește excesiv și ar crea probleme majore unor întregi categorii sociale, cum sunt șomerii, studenții, pensionarii etc”, conform expunerii de motive.
Cod Rutier
„Un punct-amenda reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotarare a Guvernului.” De asemenea, se specifică și care sunt contravențiile rutiere care sunt sancționate în funcție de clasele care sunt în cadrul Codului Rutier. clasa I – 2 sau 3 puncte-amenda;
clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amenda;
clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amenda;
clasa a IV-a – de la 9 la 20 de puncte-amenda;
clasa a V-a (persoane juridice) – de la 21 la 100 de puncte-amenda.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Inițiatorii propunerii legislative:
Anișoara Radu
Furtună Mirela
Axinte Vasile
Neață Eugen
Solomon Adrian
Jobrică Ionela Viorela
Jianu Luminița
Bran Ioana
Niță Nicu
Teiș Alina
Boboc Rodica
Vrăjitoru Sorin
Suciu Daniel
Popa Florin
Roșca Lucreția
Gudu Vasile
Șișcu George