Am avut parte de cea mai călduroasă lună octombrie! Anunțul a fost făcut de serviciul european de monitorizare a Pământului, Copernicus. De altfel, în întregul continent, anomalia a fost de 1,1 grade Celsius peste media lunii înregistrată în perioada 1981-2010. Și în România a fost la fel. Octombrie a avut o abatere de 1,8 grade Celsius, mai mare decât cea de la nivel european, cu mult peste media normală.
Am avut parte de cea mai călduroasă lună octombrie!
Drept urmare, peste 11.000 de oameni de știință de pe mapamond au declarat acum urgență climatică. Specialiștii nu au stat pe gânduri și au tras un semnal serios de alarmă. Aceștia au avertizat că lumea se va confrunta cu suferințe umane nemaivăzute dacă nu se fac schimbări profunde și de durată pentru protejarea planetei. Concret, cercetătorii cred că au obligația morală să avertizeze în privința amenințării uriase.
Mai mult de atât, aceștia au sugerat și 6 paşi pentru a reduce cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice: înlocuirea combustibililor fosili cu energii regenerabile; reducerea emisiilor unor poluanţi precum metanul; protejarea ecosistemelor terestre; meniuri mai mult vegetale, crearea unei economii fără carbon şi stabilizarea populaţiei umane. „Cursul spre dereglări climatice este aproape ireversibil.
„Nu ne-a mai rămas decât să încercăm să să ne adaptăm”
Nu ne-a mai rămas decât să încercăm să relantizăm ritmul și să ne adaptăm. Cine va reuși să se adapteze mai rapid și mai bine va avea mai puțin de suferit”, a spus la Digi24 Mircea Duțu, profesor universitar. „Niciodată parcă, până la acest apel, comunitatea științifică nu a fost atât de îngrijorată de criza climatică. Este o treabă cât se poate de serioasă”, a adăugat el.
Culmea, meteorologii spun că nici luna noiembrie nu vine cu schimbări. După prima săptămână, temperaturile sunt destul de ridicate și iarna pare că este încă departe de România. Aceasta ar putea să-și intre în drepturi abia din luna ianuarie, conform celor de la ANM.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet