Președintele Societății Române de Microbiologie (SRM), Alexandru Rafila, s-a declarat optimist în ceea ce priveşte combaterea coronavirusului spunând că, în mod normal, măsurile luate pentru izolarea oamenilor ar trebui să se simtă după 5-6 zile.
Alexandru Rafila, optimist în ceea ce priveşte combaterea coronavirusului
Rafila a spus că dacă tratamentul cu paracetamol va fi recomandat la nivel european în ceea ce priveşte coronavirusul, specialiştii din România vor ţine cont de aceste recomandări şi se va recurge şi la noi la un asemenea tratament:
„Probabil vom proceda la fel. Colegii de la Institutul Matei Balş vor ţine cont de recomandările terapeutice (n.r. administrarea de paracetamol). Nu oricine face febră, are coronavirus. Avem puţin peste 150 de cazuri.
Ştim de unde s-a transmis şi unde. Dacă va exista o creştere bruscă trebuie precauţie dacă te îmbolnăveşti şi să eviţi antiinflamatoarele. Dar toate deciziile trebuie luate individualizat”, a spus Rafila la Digi 24.
„Dacă nu se iau măsuri corelate la nivel european, este posibil ca boala să apară în altă parte”
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a declarat că măsurile luate de autorităţi ar trebui să se vadă după 5-6 zile şi a vorbit de exemplul Italiei, unde în localităţile mai mici rezultatele sunt evidente:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„Toată lumea se aştepta să dea rezultate. În localităţile mai mici din Italia care au fost izolate rezultatele sunt evidente. În celelalte zone unde măsurile au fost aplicate duminică sau luni a trecut o perioada în care a trecut incubaţia medie, de 5-6 zile.
Rezultatele se vor vedea după această perioadă de 5-6 zile. Ar trebui să vedem un trend descrescător cu mai multe persoane care se vindecă decât cele care se îmbolnăvesc.
Este bine ca aceste măsuri să fie luate de toate ţările europene. Pentru că dacă nu se iau măsuri corelate la nivel european, este posibil ca boala să apară în altă parte.
Procentul care sunt asimptomatici este foarte mic. Durata bolii în formele uşoare sau asimptomatice este de 2 săptămâni. Formele grave sunt între 3 şi 6 săptămâni. Ştiţi bine că există un algoritm şi după primul test negativ se lasă un interval de 24 de ore.
Nu este exclus să revină boala. Dacă ajungem să spunem zero cazuri noi la un anumit moment, dar asta depinde de corelarea politicilor între state. Riscul de transmitere persistă dacă într-un stat va mai exista. Ceea ce cred, dacă anumite state vor înregistra succes, accesul oamenilor din ţări afectate”, a spus Rafila la TV Digi 24.