Alexandru Rafila: „În două-trei săptămâni, am putea avea cel puţin 1.000 de cazuri pe zi”

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
26/03/2020, 07:19
Alexandru Rafila: „În două-trei săptămâni, am putea avea cel puţin 1.000 de cazuri pe zi”
Alexandru Rafila susţine că în România, în scurt timp, se va ajuge la 1.000 de pacienţi infectaţi pe zi. Sursa foto: Facebook

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a făcut declaraţii şocante. Acesta susţine că în România se va ajunge la 1.000 de pacienţi infectaţi pe zi, cât de curând.

Alexandru Rafila, avertisment groaznic. Se va ajunge la 1.000 de pacienţi infectaţi zilnic

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, că în două-trei săptămâni sau mai puţin, în ţara noastră se va ajunge să se înregistreze cel puţin 1.000 de cazuri de infecţii cu coronavirus pe zi, scrie agerpres.ro.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Dacă ai un număr foarte mare de cazuri în decurs de câteva zile şi ai multe cazuri complicate este mai greu să le tratezi şi pacienţii sunt chiar în pericol vital. Acum discutăm despre sute de cazuri noi pe zi. Ieri am avut peste 200, azi am avut aproape 150 de cazuri noi sau aproape 140 de cazuri noi. Rămâne să vedem numărul de cazuri noi care va fi corelat, pe măsură ce va creşte capacitatea de diagnostic, va creşte.

Pandemia va dura aproximativ doi ani

Practic, cu cât putem să testăm mai mult persoane simptomatice din rândul personalului medical sau din rândul altor categorii de persoane, atunci, cu siguranţă, şi numărul de cazuri pozitive va creşte.

Nu ştiu dacă este cel mai relevant număr numărul de cazuri noi, ci proporţia persoanelor vârstnice şi persoanelor care au boli cronice din rândul acestor cazuri noi, pentru că ele sunt cel mai la risc şi este foarte probabil să fie spitalizate inclusiv în secţiile de terapie intensivă. (…)

Probabil că, în decurs de două-trei săptămâni sau poate chiar mai repede, o să schimbăm prefixul şi vom ajunge la cel puţin o mie de cazuri pe zi„, a afirmat Alexandru Rafila.

Potrivit lui Alexandru Rafila, epidemia va dura aproximativ doi ani, până va fi realizat un vaccin. Medicul consideră cî până la vară va apărea un tratament împotriva coronavirusului.

Probabil că va dura circa doi ani de zile la nivel global (pandemia – n.r.), până o să avem la dispoziţie un vaccin care să fie eficient. Până atunci însă, asta ar putea să fie vestea bună, cred eu, personal, din ce am citit şi din ce văd că se întâmplă şi în alte ţări, cred că vom avea o terapie cu care să tratăm în mod eficient această boală şi atunci, până la apariţia unui vaccin, cu siguranţă, numărul de cazuri grave şi numărul deceselor va scădea datorită apariţiei acestui tratament care este într-o fază avansată în Statele Unite, pe de o parte, iar, pe de altă parte, ne aflăm în această competiţie între o încetinire a răspândirii bolii şi apariţia unui medicament care să fie eficace şi a unui vaccin care să prevină boala şi să întrerupă lanţul de transmitere.

Cred că acest medicament va fi disponibil până la vară. Nu ştiu dacă va fi şi accesibil, adică dacă toată lumea o să poată să îl achiziţioneze, mă refer la toate ţările.

Orice produs nou ştiţi că are o perioadă când trebuie organizată producţia, dar, cu siguranţă, el va exista. Probabil că o să mai dureze puţin timp până această producţie va putea fi extinsă la nivel global„, a explicat microbiologul.

Astfel, populaţia va fi obligată la distanţare socială până când se va reuşi stabilizarea numărului de cazuri noi înregistrate zilnic, dar şi stabilizarea celor grave.

Adică o să asistăm în continuare la o creştere a numărului de cazuri în perioada următoare, ceea ce este foarte clar pentru toată lumea. Au apărut şi primele decese, este adevărat la categorii de persoane vârstnice cu alte boli cronice. (…)

Cred că aceste măsuri vor continua până reuşim să trecem de răspândirea extrem de rapidă care se înregistrează şi în ţara noastră în acest moment.

Suntem cu un decalaj faţă de ceea ce s-a întâmplat în partea de vest a Europei – Italia, Franţa, Spania şi Germania, dar ne aşteptăm ca numărul de cazuri să crească şi important este să putem să preluăm persoanele care fac forme grave, complicate, să le putem trata în secţiile de terapie intensivă.

Să nu uităm că un pacient tratat într-o secţie de terapie intensivă rămâne acolo pentru circa trei săptămâni„, a precizat Alexandru Rafila.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles