Din cauza epidemiei de coronavirus, cazul Caracal, care a ținut luni întregi primele pagini ale ziarelor din țara noastră, a fost trecut în plan secund. Chiar și Alexandru Cumpănașu este preocupat în aceste zile de răspândirea agresivă a agentului patogen și măsurile pe care trebuie să le ia pentru a-și proteja familia. Gândurile sale nu încetează să se îndrepte, însă, către Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, tinerele răpite, violate și ucise de Gheorghe Dincă, dacă ar fi să dăm crezare declarațiilor inculpatului.
Alexandru Cumpănașu, anunț despre Alexandra și Luiza, în plină epidemie de coronavirus
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, unchiul tinerei dispărute fără urmă încă din luna iulie a anului trecut a precizat că va relua căutările de îndată ce pericolul generat de acest virus va fi depășit. Campania pentru aflarea adevărului nu se oprește aici, avertizează fostul candidat la prezidențiale, care declară război tuturor interlopilor.
Totodată, Cumpănașu a dezvăluit că există deja o pistă în cazul nepoatei sale, însă aceasta va fi cercetată în momentul în care situația o va permite. „Acum trebuie sa ne apăram familiile, democrația și sănătatea, mai ales pe cea mentală”, este îndemnul adresat celor care îi urmăresc activitatea în mediul online.
Mesajul lui Alexandru Cumpănașu
„M-au întrebat mai mulți prieteni în ultima vreme despre Alexandra și Luiza… Și de ce nu mai vorbim de ele. Vreau să vă spun atât: NU este zi în care să nu ne gândim la ele și familia mea evident să ne întrebăm unde este, ce se întâmplă și măcar care este ADEVĂRUL în cazul Alexandrei‼ Au reușit cu COVID 19 să acopere până și întrebările în acest caz‼Unde să dezbatem❓Și să dezbatem ce? Disperarea familiilor❓Sau nepăsarea statului❓Care post TV mai vrea asta acum❓
În vremurile acestea agenda publică este ocupată cu grijile fiecăruia pt familia lui‼ Și nu este nimeni de condamnat pentru asta‼Și concret să vorbim despre ce: de simulacrul de proces, care a fost amânat❓ Când am ieșit în stradă pentru a cere dreptate unde ați fost⁉️ am organizat proteste și în țară și în afară‼ 8 luni de zile am luptat că niște nebuni‼Am organizat 2 marșuri în București, 1 la Caracal și 1 la Câmpulung‼
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Voi, ăștia îngrijorații, unde ați fost⁉️ pe Facebook❓ Aveam nevoie de voi în stradă, în loc de 2000 să fim 500.000‼‼‼ Iar despre Alexandra avem o pistă de mai bine de o luna dar COVID a rezolvat-o: Poliția Națională din acel stat este ocupată că și la noi cu urmărirea oamenilor‼Ce să le reproșez⁉️Acolo se moare pe capete‼
Și nici nu am de gând să mai spun vreodată public ceva concret‼Acum trebuie să ne apărăm familiile, democrația și sănătatea (mai ales pe cea mentală)‼Și va veni momentul să năvălim și peste interlopi din nou‼ Și peste cei vinovați pentru Alexandra și Luiza‼De dată această însă fără flori și urlete‼