ALERTĂ! Incendiu la AFI Cotroceni! Toți oamenii au fost evacuați

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
10/12/2019, 10:57
ALERTĂ! Incendiu la AFI Cotroceni! Toți oamenii au fost evacuați GALERIE FOTO
Un incendiu a izbucnit la AFI Cotroceni. Sursa foto - digi24.ro

Arde AFI Cotroceni!  Un incendiu a izbucnit la mall-ul AFI din Capitală. Clienții din magazine și cafenele au fost evacuați și în prezent se desfășoară intervenția pompierilor. Cu toate acestea, lucrurile nu sunt tocmai ușoare.

Arde AFI Cotroceni!

Incendiul a izbucnit în camera tehnică a unui restaurant și fumul s-a propagat destul de repede. Mai mulți oameni aflați în mall la acea oră s-au panicat atunci când au observat perdeaua de fum. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

S-a sunat imediat la numărul de urgență 112. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție. De remarcat că pe lângă utilajele de pompieri, la AFI Cotroceni au venit și unități medicale, dar și mașini de poliție.

Toți oamenii au fost evacuați

Stingerea incendiului este una destul de dificilă, zona în care acționează focul fiind una destul de închisă și mai ales greu accesibilă. Pompierii acționează cu mașini cu scări înalte pentru a reuși să ajungă cît mai aproape de locul incendiului.

Oamenii legii au înconjurat zona și au luat decizia de a nu mai permite nimănui să pătrundă în zona complexului. La puține momente de la sosirea pompierilor, perdeaua de fum a început să se întindă și să fie vizibilă de la mare distanță.

Fumul a ieșit practic pe lângă cupola mall-ului și este unul de o culoare negru închis. Atenție! Așa cum era de așteptat, sunt restricții rutiere masive în zonă, absolut toate mașinile fiind redirecționate.

Se întâmplă lucrul acesta pentru a permite mașinilor de pompieri să intervină. Nu mai puțin de 4 utilaje au venit la fața locului, dar acestea au fost suplimentate cu încă 4 mașini. Reprezentanții pompierilor spun că au izolat zona de unde a pornit incendiul.

Reprezentanții mall-ului au avut grijă ca toți clienții sau angajații care se aflau la locul de muncă să fie evacuați în timp util, astfel că multă lume era deja afară în momentul în care au sosit autospecialele pompierilor.

Din fericire, incendiul a izbucnit la ora 10.00 dimineața, oră la care mall-ul nu era prea aglomerat, înăuntru fiind mai degrabă oameni care se pregăteau de muncă.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×