Adrian Bot a inventat, alături de o echipă de specialiști, tratamentul care dă roade în cazul celor bolnavi de leucemie! Acesta a afirmat că unul din doi pacienți răspund bine la acesta, doar după o singură cură. Mesajele internaților despre tratamentul pentru cea mai necruțătoare boală nu au întârziat să apară. „Este o mafie a citostaticelor , medicina a evoluat și evoluează, dar nu se vrea altceva pentru aceast diagnostic!
Altfel ce ar mai face mafia farmaceutica!? Medicina naturistă și alternativă dă randament în timp…citostaticele și radioterapia se fac, dar fără rost…tot acolo duc…”, a fost unul din numeroasele comentarii la adresa tratamentului pentru cancer. De asemenea, scepticii nu au lipsit nici de la acest caz, așa că au fost și mulți care și-au exprimat neîncrederea vehement.
Adrian Bot a descoperit tratamentul la cancer?
Adrian Bot, doctor cercetător imunoterapie, alături de o echipă de specialiști, este foarte aproape să descopere tartamentul pentru cancer. „În categoria cel mai bun produs de biotehnologie, premiul Întâi Galien este Kite, pentru Yescarta. Yescarta va aduce o nouă eră în tratamentul cancerului. Nu ne oprim aici, înaintăm cu viteza luminii! Ştim că viaţa oamenilor depinde de asta! A fost prima terapie aprobată în limfomul malign, s-a întâmplat în 2017, cu o rată de răspuns foarte mare.
Premiul este oferit în fiecare an pentru inovaţii din toată lumea care îmbunătăţesc omenirea, iar Adrian Bot s-a remarcat pentru că, în calitate de specialist în biogenetică, a lucrat la o terapie nouă, cu celule îmbunătăţite genetic, care odată reintroduse în corpul pacienţilor bolnavi de cancer îi vindecă de leucemie şi alte câteva maladii ale sângelui. Celulele perfecţionate genetic se numesc CAR T-cells şi devin nişte super soldaţi care apar organismul şi ucid celulele tumorale”, a declarat Adrian Bot despre tratarea leucemiei.
Tratamentul propus de Adrian Bot pentru cancer
Tratamentul pentru cea mai grea boală a omenirii este pe cale să se nască datorită echipei de specialiști, coordonați de Adrian Bot. Acesta se pare că nu ajunge deocamdataă în România. Cercetătorul luptă și speră ca acest lucru să fie posibil în curând. „Sunt administrate o singură dată, ele sunt activate şi se multiplică. E un tratament viu și sunt propriile celule, nu e un fenomen de rejecţie, e your own cell.”
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet