Adela Popescu este deja o mămică cu experiență. Vedeta a vorbit despre cum a primit corpul ei cea de-a doua sarcină și despre diferențele față de prima. VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO!
”Acum tocmai am renunțat la vitaminele pe care doctorul mi le-a prescris din trimestrul 2, pentru că nu m-am simțit grozav de la ele. La prima sarcină nu mi-au fost recomandate, însă acum, după doi ani de alăptat și multe nopți nedormite, a considerat necesar”, spune Adela. Dincolo de acest aspect mai puțin plăcut și de acela al grețurilor matinale, nici ele prea agresive, care au și dispărut, vedeta spune că este totul bine: ”Recunosc, îmi vine deseori să exclam așa, în egală măsură mă apucă cu furnicături pe șira spinării de fericire când mă gândesc la minunea zămislită în pântecele meu”.
Citește și Cât de sexy este! Cum a apărut vedeta în mijlocul străzii. Paparazzii au fotografiat TOT
Adela Popescu a vorbit despre a doua sarcină. ”Mi se părea de neacceptat.
”Sunt mai relaxată de data asta, trebuie să mă gândesc puțin să îmi amintesc în câte săptămâni sunt, ceea ce la prima sarcină mi se părea de neacceptat. Știam, și eu și Radu, cu exactitate in câte săptămâni, zile, chiar și minute eram”, spune Adela Popescu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere