Cinci persoane au fost rănite grav după ce două autoturisme și un TIR s-au ciocnit violent. Accidentul rutier s-a petrecut joi dimineața, 5 decembrie, pe E574, în direcția de mers dinspre Slatina spre Valea Mare.
Accident pe E574, în județul Olt. 5 persoane au fost rănite
Un accident grav s-a produs la primele ore ale dimineții, joi, 5 decembrie, la ieșirea din Slatina, pe E574. Accidentul s-a produs între două mașini și un TIR care se deplasau spre Valea Mare, județul Olt. În urma impactului au fost rănite 5 persoane.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ATPVM și mai multe mașini de poliție.
Dintre cele 5 persoane rănite, 3 au primit îngriiri la fața locului, iar celelalte două au fost transportate de urgență la spitalul din orașul Slatina. Este vorba de o femeie și un bărbat.
Cele două autoturisme au suferit avarii majore
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală și urmează să stabilească care este șoferul vinovat de producerea accidentului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Totodată, autoritățile trebuie să determine cauza care a dus la producerea coliziunii dintre cele două mașini și TIR.
În urma impactului cele două autoturisme au fost avariate serios și au ajuns pe marginea drumului, aproape în șanț. TIR-ul a ajuns de asemenea, în șanț. Traficul a fost blocat ore bune, iar circulația s-a desfășurat pe un singur sens de mers, alternativ.
Statistică accidente rutiere și morți pe șoselele din România. Cele mai multe victime au fost pietoni
O statistică arată că anul trecut au murit în urma accidentelor rutiere produse pe șoselele din țara noastră aproximativ 1.900 de oameni. Autoritățile spun că cele mai multe persoane care și-au pierdut viața în accidente rutiere sunt pietoni, bicicliști și șoferi.
Drumurile din România sunt pline de gropi, prost semnalizate sau lipsesc cu desăvărșire. Șoselele din România sunt considerate unele dintre cele mai periculoase din întreaga Uniune Europeană. O statistică Eurostat arată că în majoritatea statelor membre UE mor anul circa 60 de cetățeni dintr-un milion.