Doliu în show-bizz, după ce faimosul model Natacha Jaitt a fost găsită fără suflare! Condițiile în care a murit fostul iepuraș Playboy ridică semne de întrebare anchetatorilor, deoarece se pare că fostul model în vârstă de 41 de ani ar fi participat la o petrecere deochiată!
Natacha Jaitt a fost găsită moartă, fără haine și cu urme de cocaină pe corp
Se presupune că a mers la o petrecere cu amicul său, Raul Duarte, pentru a se întâlni cu proprietarul unei proprietăți închiriate pentru petreceri private, cu câteva ore înaintea decesului.
Vedeta a fost găsită moartă, fără haine și având urme de cocaină pe corp, iar tragedia se pare că s-a petrecut în timpul unei petreceri private la care a luat parte alături de alte celebrități.
Natacha Jaitt, modelul argentinian în vârstă de 41 de ani, care și-a câștigat celebritatea prin intermediul participării la emisiunea „Big Brother”, dar și după ce a pozat goală pentru celebra revistă pentru adulți Playboy a fost găsită fără suflare, iar autopsia a dezvăluit că organele ei au cedat pe rând, iar în nări avea urme de cocaină.
Rapoartele medicilor legiști au arătat că moartea ei ar fi putut fi cauza din cauza consumului excesiv de alcool și cocaină. Natacha zăcea pe pat, fără haine pe ea și având urme de cocaină. Aceasta participase la o petrecere privată în Argentina. Conform primelor rezultate, cauza morții este un accident vascular cerebral produs de alcool și cocaină, scrie Mirror.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Rudele ei suțin, însă, că la mijloc este o mână criminală. Natacha Jaitt a dezvăluit în trecut că știe detalii despre o rețea de pornografie infantilă în care sunt implicate mai multe vedete, dar și politicieni importanți, lucru care a adus-o din nou în atenția presei.
Procuratura din Argentina a deschis un dosar care urmează să stabilească exact care au fost circumstanțele în care și-a pierdut viața celebrul model și dacă a fost sau nu a fost ucisă Natacha Jaitt, ori a fost un simplu accident provocat de combinarea drogurilor de mare risc cu alcoolul.