A murit ministrul adjunct al Educației din Vietnam. Avea 48 de ani și a căzut peste balustradă

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
17/10/2019, 14:25
A murit ministrul adjunct al Educației din Vietnam. Avea 48 de ani și a căzut peste balustradă GALERIE FOTO
A murit ministrul adjunct al Educației din Vietnam. Sursa foto: danviet.vn

Tragedie în Vietnam, unde ministrul adjunct al Educației a murit după ce a căzut de la etajul 8 al instituției unde lucra. Tragedia a șoct întreaga țară, deoarece oficialul se pare că era foarte îndrăgit, iar numele său era vehiculat pentru preluarea funcției de ministru.

A murit ministrul adjunct al Educației din Vietnam

Ministrul adjunct al Educaţiei, Le Hai An, a murit joi dimineaţa după ce a căzut de la etajul opt al instituţiei, se pare că de la balconul cantinei. Poliţia cercetează cazul pentru a afla circumstanţele în care oficialul și-a pierdut viața. Acesta avea doar 48 de ani.

În prezent, poliţia vietnameză cercetează locul pentru a stabili ce s-a întâmplat, urmând să ofere mai multe amănunte oficiale despre încheierea cercetărilor. Ministerul Educaţiei a transmis printr-un comunicat că ministrul Le Hai An, în vârstă  48 de ani, a decedat joi dimineaţa, la ora locală 7:10, într-un accident.

A murit ministrul adjunct al Educației din Vietnam
A murit ministrul adjunct al Educației din Vietnam. Sursa foto: zing.vn

Procuratura a deschis un dosar în care este cercetată moartea oficialului vietnamez

Ministrul a căzut de la un balcon al cantinei ministerului, informează Agerpres. Moartea bruscă a ministrului Le Hai Anacestuia a generat speculaţii şi suspiciuni pe reţelele de socializare.

Ministrul urma să ia parte joi dimineaţa la o reuniune a Consiliului Educaţiei Naţionale, prezidată de ministrul de resort, Phung Xuan Nha. El fusese numit ministru adjunct al Educaţiei în 2018, pe când conducea Universitatea de Mine şi Geologie din Hanoi, informează Agerpres.

În februarie 2019, Le Hai An preluase şi funcţia de secretar al ministerului şi era un potenţial candidat pentru a fi numit ministru al Educaţiei în 2021, încheie dpa. Oamenii se întreabă acum dacă într-adevăr oficialul a căzut în mod accidental sau dacă a fost împins, ori poate a avut loc o sinucidere. Anchetatorii vor stabili exact circumstanțele în care acesta și-a pierdut viața.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles