România are o listă fără sfârșit de modele pe care le-a făcut lumii cadou. E știut că româncele sunt femei frumoase și tocmai de aceea pot fi regăsite pe copertele celor mai celebre reviste din întreaga lume.
Cele mai frumoase modele din România, la prezentarea unei noi colecții primăvară-vară
De asemenea, România are și multe fotomodele cu care să se mândrească, ele fiind prezente pe cele mai importante podiumuri din Europa. Fie că este vorba de Burberry sau Christian Dior, româncele defilează cu stil și seriozitate, fiind mai apoi contactate de cei mai mari designeri de pe glob. De această dată, este vorba despre o prezentare de modă a unei colecții primăvară-vară, care a adunat frumusețile pământului pe aceeași scenă. La eveniment a participat și Daniela Aciu, declarată în anul 2010 și ”românca ce are cele mai lungi picioare”.
Fata, din Zalău, ajunsă la București, a impresionat cu calitățile sale, fiind dorită de multe agenții de modele. Daniela a fost prezenă la Festivalul de la Cannes, din 2007, la finala Campionatului European de Fotbal, din 2008, la cursa de Formula 1 din Monte Carlo și a călătorit în locuri exotice precum Vietnam, Macao sau Hong Kong, pentru diferite filmări sau ședințe foto.
Daniela Aciu, declarată ”românca ce are cele mai lungi picioare”
Întrebată cum e privită fata cu cele mai lungi picioare în Zalău, Daniela a declarat, pentru adevărul.ro: „Am simţit întotdeauna o anumită invidie din partea foştilor colegi de liceu. Erau invidioşi că eu mă plimbam prin toată lumea, dar făceam faţă cu brio şi la şcoală. Pe de altă parte, am avut de luptat şi cu prejudecăţile unor dascăli, care privesc total negativ meseria de model. Poate pentru că nu o înţeleg”.
Cum frumusețea este comoara manechinelor din România, să vedem acum care sunt cele mai bine cotate și cunoscute din țara noastră. Este vorba, desigur, despre Mădălina Ghenea, Elena Băguci, Catrinel Menghia, Andreea Diaconu, Irina Lăzăreanu și Diana Moldovan.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17