Marți seara, Asia Express, show-ul cu care Antena 1 a reușit să cucerească audiențele în această primăvară, și-a desemnat, în sfârșit câștigătorii. În sezonul cu numărul doi al emisiunii care i-a ținut cu sufletul la gură pe telespectatori, campioană este perechea formată din CRBL și Oase.
CRBL și Oase sunt fericiții câștigători ai sezonului doi Asia Express. Ce au declarat
Pentru a pleca acasă cu mult râvnitul titlu de campioni și, bineînțeles. cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro, CRBL și Oase au fost nevoiți să treacă printr-un duel crâncen, împotriva perechii formate din Ruby și iubitul său, Robert.
După o serie de probe care le-au pus răbdarea la încercare, CRBL și Oase au reușit să încheie cursa pe primul loc, urmați îndeaproape de îndrăgita artistă și sufletul său pereche. Cocuța și Bogdan, o altă pereche văzută ca favorită de telespectatori, nu au reușit să prindă un loc în marea finală. Pe fondul conflictului aprins izbucnit între cei doi, au pierdut timp prețios și s-au clasat pe ultimul loc, fiind automat eliminați din competiția Asia Express-Drumul Elefantului.
”A meritat toată prietenia asta de 14 ani ca să ajungem până aici! Am făcut atâtea lucruri, am dormit în atâtea locuri, nu îmi vine să cred că am câștigat Asia Express sezonul 2. OMG! Am câștigat!”, a declarat Oase, după ce a aflat că el și CRBL sunt câștigătorii acestei ediții de la Antena 1.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
”Între-adevăr, acum vreau acasă, dar cred că după 2-3 săptămâni vom rămâne doar cu amintirile frumoase! A fost foarte greu, obositor, dar și foarte frumos!”, a adăugat și CRBL, la finalul concursului.
Ruby a izbucnit în lacrimi: ”Am făcut tot ce s-a putut, clar nu aveam cum să facem mai mult. Acum plâng și de atâtea emoții care s-au adăugat pe parcurs. Asta e, am pierdut la 3 minute!”.
Ce au spus Cocuța și Bogdan, după eliminarea de la Asia Express
„Nu este timp să bagi atâtea ore de emisie, dar oamenii trebuie să aibă puțin creier. Noi am obosit foarte tare, ne-am încărcat foarte tare și am explodat. Noi credeam că oricum suntem ultimii, noi nu mai aveam miză pentru că în capul nostru, permanent, a fost că suntem ultimii. Am stat o oră să căutăm poza, am mai văzut perechi care plecau înainte. Am clacat, a fost greu…Nu a fost ceva mult mai violent. Am clacat și na…De aici se pot trage alte concluzii, cum că nu am fost atât de nenorociți și falși” a spus Cocuța”, a declarat Cocuța, după eliminarea de la Asia Express, fiind imediat completată de partenerul său.
„Am avut și foarte multe momente în care am tăcut efectiv, stăteam și nu vorbeam unul cu altul dar nici nu ne mișcam. Recunoaștem că am pierdut pe barba noastră, nu ne ferim de lucruri. Ne-a părut rău când am ajuns la Gina, am tras o tură de plâns și ne-a trecut” , a spus și Bogdan Boantă.
De asemenea, Cocuța s-a arătat dezamăgită de reacțiile oamenilor care le-au urmărit parcursul în ultimul act al competiției. Eliminarea celor doi a stârnit un val de critici din partea fanilor emisiunii, care îi acuză că nu și-au apărat corect șansele.
„Ne-au făcut oamenii în toate felurile, cred că doar niște oameni reali pot face asta într-o finală. Nu ne-a mai interesat nimic, am acționat greșit dar am acționat așa cum am simțit. Încerc să mă liniștesc pentru că din fericire pentru mine și din păcate pentru ei, majoritatea oamenilor care comentează negativ și urât sunt puțin analfabeți și asta mă face să nu mă cobor la nivelul ăla.
Din întâmplare, nu am văzut niciun mesaj scris corect gramatical. Oamenii ok și-ar canaliza energia pe echipa preferată și în loc să scrie ceva negativ și să înjure, să scrie ceva despre CRBL și Oase. Atunci trebuie să ai o problemă gravă la cap….Dar asta se vindecă! Mi-ar plăcea să-i pedepsesc pe oamenii ăștia, nu știu cum! Mai mult mă afectează pentru că o afectează pe mama, pentru că ea a început să stea pe Facebook, eu nu prea am timp, ne mai uităm pentru că ne spun oamenii, dar mama este desfigurată, absolut…” , a spus Cocuța.