Mulți dintre cei peste un milion de români care trăiesc în Italia vor avea probleme mari dacă nu și-au vaccinat sau nu își vor vaccina copiii. Autoritățile de la Roma au decis că toți copiii nevaccinați nu vor mai fi primiți la școală, iar părinții vor fi amendați, relatează site-ul postului de televiziune BBC.
Românii din Italia au probleme mari. Legea vaccinării este dură
În Italia au loc dezbateri intense după intrarea în vigoare a legii vaccinării. „Lege Lorenzin” – după numele inițiatorului, un fost ministru al Sănătății – prevede că micuții trebuie imunizați obligatoriu înainte de a merge la școală. Sunt absolut necesare vaccinurile împotriva varicelei, poliomielitei, rujeolei, oreionului și rubeolei.
În plus, copiii cu vârste sub șase ani nu vor fi primiți în creșe și grădinițe dacă părinții nu pot face dovada vaccinării acestora. Legea îi are în vizor și pe adolescenți sau, mai exact, pe părinții acestora. Adolescenților nu li se va interzice participarea la cursuri, însă părinții vor fi amendați dacă nu le asigură imunizarea completă, adaugă BBC.
Amenzi de sute de euro
Părinții elevilor nevaccinați riscă amenzi de 500 de euro. Legea a intrat în vigoare efectiv pe data de 11 martie. „Acum toată lumea a avut timp să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege”, a declarat ministrul sănătății, Giulia Grillo, într-un interviu pentru cotidianul italian „La Repubblica”. În opinia sa, regulile sunt simple: fără vaccin, copiii nu vor putea merge la școală.
Dezabatere privind vaccinarea este una aprinsă în Italia. Însă, în cele din urmă, toți părinții trebuie să se conformeze și să respecte prevederile legii Lorenzin. În Bologna, de exemplu, autoritățile au descoperit că nu mai puțin de 5.000 de copiii riscă să nu fie primiți la școală din cauză că părinții nu au prezentat actele care să dovedească vaccinarea celor mici.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17