Rona Hartner se simte foarte bine după operația suferită în urmă cu două zile, iar mesajul a fost transmis pe o rețea de socializare chiar de îndrăgita actriță. Actrița a spus că a scăpat de sondele de drenaj și se simte foarte bine în prezent.
Rona Hartner vrea să revină pe scenă pe 7 martie, deși a fost operată recent
„Vă mulțumesc pentru că v-ați rugat pentru mine, am simțit rugăciunile voastre ca o căldură care mi-a făcut bine. Sper să fiu pe scenă pe 7 martie, iar pe 8 să fiu la spectacolul pentru Ziua Femeii. Vrem să ne refacem repede. Și când m-am operat de apendicită, a doua zi cântam colinde”, le-a transmis actrița prietenilor și fanilor ei. Aceasta a vorbit și în limba franceză, dar și engleză.
„Această încercare mi-a dat de gândit că am de făcut ceva foarte important. Să profit de viață, mult mai bine, să nu mă mai întristez, să nu mă mai stresez. De fiecare dată când m-am stresat, nu trebuia să fac asta. Vreau să nu mă mai stresez. Nu se merită. Vreau să mă căsătoresc cu Herber. Din cauza supărărilor m-am îmbolnăvit. Mă voi bucura de viață”, a mai spus actrița, alături de care se afla chiar iubitul ei francez.
https://www.facebook.com/RonaHartnerpageofficielle/videos/10155901940416640/
Rona Hartner trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu un francez pe nume Herve. Cei doi s-au cunoscut în luna aprilie a anului trecut, însă nu au întreținut relații intime, preferând ca acest lucru să se întâmple după ce se vor căsători, anul acesta. Herve este muzician – profesor de jazz, dj de muzică religioasă și face gospel electro.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Artista a explicat care este motivul pentru care nu vrea să aibă relații intime cu partenerul ei de viață până la nuntă. „Simţeam că mă îndrăgostesc, dar nu voiam să rămân la nivel de dragoste, voiam să-l iubesc… Nunta va avea loc anul acesta. Vrem să facem o căsătorie creştină care, la catolici, e foarte exigentă. Aşadar, suntem într-o logodnă castă. Lumea se miră că mai există aşa ceva. S-ar zice că e foarte greu, dar e minunat, pentru că descoperim şi depănăm nişte forme ale iubirii pe care altfel le-am fi rărit şi nu am fi ştiut că există”, a explicat Rona Hartner pentru revista Formula As.