Laura Codruța Kovesi a fost felicitată de parlamentarii străini, după votul din comisia LIBE. Fosta șefă a DNA a primit 26 de voturi și a fost urmată de contracandidatul francez, care a primit 22 de voturi, în timp ce contracandidatul din Germania a primit un singur vot.
Kovesi, felicitată de parlamentarii străini, după votul din LIBE
„Laura Kovesi a fost aleasă de comisiile LIBE și CONT ca șef al Parchetului European. Un candidat curajos și competent care nu se teme să lupte cu corupția și infracționalitatea”, este mesajul postat pe contul personal de Twitter de către europarlamentarul spaniol Esteban Gonzalez Pons.
„Foarte meritat. Competența, curajul și demnitatea ei sunt un exemplu”, a postat Roberta Metsola, europarlamentar din Malta, alături de mesajul comisiei LIBE prin care s-a anunțat numărul de voturi obținut de cei trei candidați la șefia Parchetului European. „Îmi pare rău că nu am putut vota pentru că sunt în misiune la Washington DC. Dar am aflat rezultatul votului din LIBE. În ciuda lobby-ului agresiv al guvernului României, Kovesi a câștigat”, a scris pe Twitter Ana Gomes.
Kovesi a câștigat votul din comisia LIBE
Laura Codruța Kovesi a fost felicitată atât de parlamentarii străini, cât și de cei români, după votul din comisia LIBE. „Laura Codruța Kovesi a ieșit prima la vot! A reușit să obțină și votul comisiei LIBE. Am votat pentru dna Kovesi 26 de europarlamentari . Dna Kovesi este propunerea noastră să fie Procuror European. Au fost 22 de voturi pentru dl Bohnert și 1 vot pentru dl Ritter”, a scris Monica Macovei pe o rețea de socializare.
„Kovesi a câștigat și votul din LIBE: 26 la 22. O victorie mare pentru UE! O victorie mare pentru statul de drept! UPDATE Numele LCK va fi trimis, după validarea de către șefii grupurilor politice, la membrii Consiliului. Aceștia vor decide cu majoritate dacă o susțin sau nu. Ceilalți doi candidați au fost eliminați din cursă”, a fost mesajul lui Cristian Preda.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„I-AM ÎNVINS! Rezultatul votului de acum din LIBE: Laura-Codruța Kovesi (România): 26 voturi Jean-Francois Bohnert (Franța): 22 voturi Andres Ritter (Germania): 1 voturi Este o mare victorie a României, la care și noi, europarlamentarii din Partidul Național Liberal am contribuit decisiv cu voturile noastre în Parlamentul European. Somăm Guvernul României să înceteze orice sabotare a candidatului român pentru poziția de Procuror Șef European”, este mesajul lui Siegfried Mureșan.