Mucenicii, moldovenești sau nu, sunt un fel special de colaci gătiți în bucătăria românească întru cinstirea Sfinților 40 de Mucenici prăznuiți de Biserica Ortodoxă pe data de 9 martie. „Acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aceștia nu erau doar romani de origine, ci și greci, amestecați cu armeni”, conform crestinortodox.ro.
Cei 40 de Sfinți Mucenici au fost martirizați din cauza credinței lor în Mântuitorul Iisus Hristos de către guvernatorul Armeniei, pe numele lui Agricola, iar trupurile lor au fost arse și cenușa aruncată într-un lac. Gospodinele fac În cinstea lor gospodinele gătesc 40 de colaci, numiți „sfinți”, „sfințișori”, „măcinici”, „bradoși”, „brăduleți”, „brândușei”, „sâmți”, în funcție de zona geografică în care se gătesc. Tradiția mai spune că dreptcredincioșii trebuie să bea fiecare 40 de pahare cu vin în memoria celor 40 de martiri.
4 rețete de mucenici moldovenești. Nu vor rezista nici 5 minute pe masă!
Mucenicii se gătesc diferit, sub forme diferite, în regiunile istorice ale României. În Dobrogea și în Muntenia, mucenicii au forma cifrei 8, sunt mici și sunt fierți în apă cu zahăr, cu scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați cei 40 de Sfinții Mucenici. În Moldova sunt mult mai mari, au aceeași formă, sunt copți din aluat de cozonac, presărați cu miez de nucă și apoi unși cu miere. Un desert de casă care se bate de la egal la egal cu plăcinta cu brânză, plăcinta cu dovleac sau pufoasele gogoși. Nu mai amintim de banița sârbească sau cozonacul „moldovinesc” făcut ca la bunica acasă că deja ne plouă torențial în gură…
Mucenici moldovenești, cea mai simplă rețetă
Ingrediente pentru cea mai simplă rețetă de mucenici moldovenești
- 1 kg faină
- 450 ml lapte
- 50 g drojdie proaspătă (sau 2 pliculeţe drojdie uscată)
- 3 ouă
- 125 g zahăr
- 75 g unt
- Coajă de la o lămâie
- 1 esenţă de vanilie
Ingrediente pentru ornat
- 250 ml apă
- 1/2 cană cu zahăr
- coajă de lămâie sau de portocală
- 1 linguriţă esenţă de rom
Ingrediente pentru sirop
- 200 g miere
- 200 g miez de nucă măcinat
Mod de preparare după cea mai simplă rețetă de mucenici moldovenești
- Fă maiaua înmuind drojdia cu lapte, adaugă apoi o linguriţă de zahăr şi două linguri de faină. Amestecă totul bine şi apoi lasă deoparte pentru un sfert de oră.
- După ce a crescut, adaugă peste maia faina, cele trei ouă şi zahărul. Pune , puțin câte puțin, în timp ce frămânți compoziția, până obţii un aluat omogen.
- Adaugă untul la temperatura camerei (în loc de unt, poţi să foloseşti 50 ml de ulei) şi continuă să frămânți aluatul. Când este gata, lasă-l să crească la căldură aproximativ o oră (sau până şi-a dublat volumul).
- Cât timp creşte aluatul, fă siropul: pune la fiert apa cu zahărul şi lasă-le să fiarbă câteva minute. Oprește focul apoi, adaugă coaja de lămâie sau de portocală şi esenţa de rom.
- Frământă puţin aluatul crescut şi apoi fă bile, mai mici sau mai mari, în funcţie de preferinţe, întindele în „șnurulețe” din care formează apoi opturi.
- Pune mucenicii într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi lasă-i să crească 20 de minute. Unge-i cu ou şi bagă-i în cuptor la foc mediu până când capăta o culoare aurie.
- După ce s-au răcit, toarnă peste mucenici siropul în mod uniform, lasă 15 minute ca să se absoarbă tot siropul şi apoi unge-i cu miere şi presară miezul de nucă măcinat. Poftă bună!
Mucenici moldovenești, rețetă Radu Anton Roman
„Aluatul din făină de grâu este frământat cu miere, i se adaugă miez de nucă şi se coace în cuptor sau pe plită. Măcinicii sunt, de obicei, figurine antropomorfe, cu cap, ochi, nas, mâini şi picioare, sau colăcei în forma cifrei opt, imitând, de asemenea, chipul uman. Măcinicii pot avea şi formă de albină, de pasăre, de brăduleţi sau de cercuri”, conform unei rețete vechi preluate de Radu Anton Roman de la Maica Lucia de la Mănăstirea Nămăiești.
Ingrediente mucenici moldovenești (copți) Radu Anton Roman
- 1 kg făină
- 500 ml apă
- 1 linguriţă sare
- 2 linguriţe drojdie
- untdelemn pentru uns tava
- 4 linguri miez de nucă măcinat (sau cât vă place)
Ingrediente sirop
- 6 linguriţe zahăr (miere) – sau cât vă place
- zahăr vanilat
- 1 ceaşcă apă
Mod de preparare mucenici moldovenești (copți) Radu Anton Roman
„Se frământă un aluat dospit ca de pâine din făină, apă, sare şi drojdie, se lasă la crescut 20 de minute într-un loc călduţ. Se acoperă cu un prosop. După ce s-a umflat aluatul, se tapetează un blat de lucru cu făină şi se rulează fiecare «şnur» de aluat în formă de opt. Se pun la copt circa 30 de minute într-o tavă unsă cu ulei. Se fierbe apă cu miere până se îngroaşă, se adaugă la sfârşit zahărul vanilat, se toarnă peste măcinici. Se presară miez de nucă și se lasă să se înmoaie” (Radu Anton Roman)
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Mucenici moldovenești, rețetă Jamila Cuisine
Conform rețetei Geaninei Staicu-Avram, creatoarea blogului Jamila Cuisine, vezi mai jos ingredientele de care ai nevoie pentru a găti mucenici moldovenești și vizionează, pas cu pas, modul de preparare.
Ingrediente pentru mucenici moldovenești Jamila Cuisine
Pentru aluat
- 450 ml lapte
- 125 g zahăr
- 50 mi ulei
- 3 ouă
- 20 g drojdie uscată (sau 50 g drojdie proaspătă)
- 2 pliculețe zahăr vanilat (16 g)
- 1 kg făină
- 1 pliculeț esență de vanilie
- Coaja rasă de la o lămâie
Pentru sirop
- 300 ml apă
- 150 g zahăr
- 1 pliculeț esență de vanilie
- Coaja de la o portocală
Pentru decor
- 200 g miere
- 200 g miez de nucă măcinat
Modul de preparare a mucenicilor moldovenești Jamila Cuisine
Mucenici moldovenești cu aluat de post
Ingrediente pentru mucenici moldovenești cu aluat de post
- 700 gr faină
- 100 gr zahăr
- 50 gr margarină
- 2 linguri miere
- 4 linguri ulei
- 25 gr drojdie proaspătă
- 300 ml apă
- 100 g miez de nucă măcinat
- coaja rasă de la o lămâie şi o portocală
Ingrediente pentru sirop
- 1 linguriţă cu zahăr
- 4 linguri cu apă
Mod de preparare pentru mucenici moldovenești cu aluat de post
- Pregătește mai întâi siropul. Fierbe zahărul, două linguri de miere, zahărul vanilat şi coaja de lămâie şi portocală. După ce a fiert, ia siropul de pe foc şi lasă-l să se răcească
- Topește margarina cu uleiul şi las-o să se răcească
- Dizolvă drojdia în apa călduţă, cu o linguriţă de zahar şi lasă compoziţia să dospească 15 minute. Cerne făina într-un vas, fă o adâncitură în mijloc în care pune drojdia. Frământă adăugând pe rând siropul de zahăr şi margarina topită, până când nu se mai lipeşte de mâini. Acoperă-l cu folie alimentară şi lasă-l să crească într-un loc ferit de curent.
- După ce a crescut aluatul, pune-l pe masa unsă şi frământă-l până iese tot aerul din el. Împarte-l în 14 bucăţi. Din fiecare bucăţică de aluat fă un rulou lung, împarte-l în jumătate şi împletește-l, apoi răsuceștel în formă de opt.
- Tapetează o tavă de copt cu hârtie de copt, aşează mucenicii şi lasă-i să crească 20 de minute.
- Unge-i după ce au crecut cu siropul de zahar şi pune-i în cuptor 30 de minute, la foc potrivit (180 de grade Celsius).
- După ce-i scoți din cuptor, la să-i să se răcească 10-15 minute și apoi unge-i cu miere şi trece-i prin miezul de nucă măcinat.
- „Mucenicii moldoveneşti îs graiul dulceţii” – Ion Creangă
- „Să fie oare întâmplător că Ziua Femeii este asociată cu venirea primăverii, iar a bărbaţilor cu Sfinţii Mucenici? Tocmai asta e diferenţa între mărţişor şi martiraj” – Tudor Mușatescu
- Cei 40 de Sfinți Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.