Guvernul va sesiza mâine, 7 decembrie 2018, Curtea Constituțională pe tema remanierii. Acest anunț s-a făcut ca urmare a întâlnirii dintre premierul României și Liviu Dragnea. Șeful de stat amână decizie care îi vizează pe cei doi miniștri propuși de Coaliție, fapt ce i-a supărat pe cei de la Partidul Social Democrat Aceștia au anunțat că nu mai sunt dispuși să tolereze întârzierea. “Preşedintele a spus că o să mai analizeze până săptămâna viitoare. Dacă îmi dădea o dată, vă spuneam. Da, mâine vom sesiza CCR”, a spus Viorica Dăncilă despre situația în cauză. Ce spune premierul României despre tema remanierii?
”Constituţia nu ştiu dacă o încalcă. Probabil şi dânsul este documentat şi va face tot ce este posibil să nu încalce Constituţia. Importantă este responsabilitatea pe care o avem acum, în prag de preluare a Preşedinţiei Consiliului UE. Eu cred că acest lucru impune mai multă responsabilitate din partea tuturor. Nu este un examen pe care îl dă Guvernul României sau Viorica Dăncilă. Este un examen pe care îl dă România şi de modul în care vom gestiona preluarea şi exercitarea preşedinţiei vom fi toţi judecaţi, noi ca ţară”.
Viorica Dăncilă, despre remaniere
Liderul PSD a spus în cursul zilei de miercuri că va purta o discuție cu Viorica Dăncilă despre sesizarea apărută pentru un conflict de ordin juridic cu președintele țării. Klaus Iohannis nu a semnat remanierile la Transporturi și Dezvoltare Regională. „Ne vedem obligați să facem această sesizare la CCR”, a mai spus premierul țării.
“Preşedintele a spus că o să mai analizeze până săptămâna viitoare. Dacă îmi dădea o dată, vă spuneam. Da, mâine vom sesiza CCR”, a spus Viorica Dăncilă înainte de a sesiza CCR. „Trebuie făcută o acţiune”, a mai declarat liderul PSD, Liviu Dragnea.
Klaus Iohannis, despre remaniere: “Nu au decât să vină cu oameni performanţi”
“Nu am finalizat analiza. Dar analizând şi propunerile şi comportamentul guvernamental, pot să vă spun câteva concluzii. Prima concluzie este că acest PSD sub conducerea lui Dragnea nu este capabil să genereze un guvern performant. Am avut două guverne care n-au fost bune şi chiar au fost înlăturate de PSD, suntem la al treilea guvern care nu este cu nimic mai bun. Avem guvernare după guvernare pesedistă slabă. Foarte, foarte slabă. Şi în loc să vină cu oameni pregătiţi, în loc să caute oameni care vin cu competenţe ministeriale, şi-au dat seama că nu reuşesc şi încearcă prin aceste veşnice schimbări şi înlocuiri de miniştri să creeze impresia că se îmbunătăţeşte guvernarea. Eu pot să vă spun că nu se îmbunătăţeşte. Înlocuim oameni slabi cu alţi oameni slabi şi în final au intrat într-un fel de circ.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Nu ăsta este scopul remanierilor şi nu ăsta este scopul guvernării. Eu nu sunt de acord să se continue în acest circ, care vrea să pară că duce la o performanţă, care performanţă guvernamentală din partea PSD nu apare. Prima concluzie este că aceste remanieri nu sunt făcute pentru o mai bună guvernare, ci sunt făcute de ochii lumii şi pentru a crea impresia de preocupare. Aşa nu se poate şi în acest fel nu voi fi de acord să se continue”, a afirmat şeful statului în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Cotroceni, după lansarea în dezbatere publică a rezultatelor proiectului “România Educată”. Întrebat care este soluţia în cazul demisiilor miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării, şeful statului a răspuns că “soluţia este la PSD”, a subliniat Klaus Iohanis cu privire la tema remanierii.